Déjà vu

Cocoşul organizează o şedinţă cu găinile. Despachetează o cutie şi scoate din ea un ou de struţ.
- Fetelor, nu vreau sa insinuez nimic, doar m-am gandit ca nu strică să vedeti cum se lucreaza in alte parti.

quote of the day

Lead us not into temptation. Just tell us where it is; we'll find it.

Alb si negru

Ieri am aflat despre o sinucidere “economical crisis triggered” a unei persoane pe care am cunoscut-o candva Si, oricat ar suna de cinic, n-am simitit mare lucru. Poate revolta si un pic de ciuda pentru ca back-then chiar mi se parea demna de role model fata aia. Asta se intampla probabil cand judeci pe cineva dupa aparente si-atat. N-as fi avut motive sa aprofundez analiza, dar imi amintesc ca m-a impresionat cat era de energica, de pozitiva, de “smart”. Poate ca n-as vorbi despre asta daca era vorba despre altcineva, era exact genul de om de la care te-ai fi putut astepta la orice altceva.
Nu cred ca as putea intelege vreodata o motivatie care sa conduca la sinucidere dar poate ca in unele cazuri mi-ar fi mai usor sa accept. Dar insolvabilitatea? wtf…. Da, insolvabiliatea e nedemna, jalnica, urata si degradanta… Dar cat de demn e sa renunti, sa-i lasi pe ceilalti, si mai ales sa-ti lasi copilul, sa sufere consecintele actiunilor tale dupa ce ii obligi sa traiasca si cu amintirea felului in care ai ales sa pleci? Nu cred ca trebuie sa te agati de viata cu orice pret, asa cum nu cred ca merita sa te agati de nimic cu orice pret, dar mi se pare las si meschin sa tragi linie pentru ca te inspaimanta falimentul. Probabil n-am eu destula demnitate si verticalitate dar de atat sunt in stare. Poate am trait prea cuminte, prea liniar, prea safe. Dar daca asta era una dintre alternative ma multumesc cu existenta mea monotona.
Viata nu e in alb si negru. Si daca nu putem trai intotdeauna intr-o feerie de culori ametitoare cred am putea macar sa incercam sa acceptam cateodata ca se poate si doar cu o infinitate de nuante de gri.
Si daca pana la urma amintirile sunt tot ce ramane cred ca suntem responsabili sa incercam sa le lasam nemanjite de orgolii si trufii, justificate sau nu, stupide sau smart. Suna ca un slogan cretin dar chiar cred.

Ce ramane?

Ciudate sarbatorile de Pasti de anul asta. Primele fara tata. Un loc gol la masa, fotografii… si amintiri amestecate, atat a mai ramas….N-am avut inca curajul sa ma uit la filmuletele de familie in care e si el.
Imi amintesc atat de putin si mi se pare cumplit de nedrept…

Red spring(steen) mood

… si nici macar un pic de astenie, daca excludem chinul de a ma trezi dimineata, dar pe-ala il pun pe seama trecerii la “daylight saving time” si a orelor din ce in ce mai tarzii la care ajung sa ma culc in ultima vreme.

Mrs. Efficiency a sucombat de ceva timp (am "sinucis-o" ca sa zic asa :)) si dupa cum ai remarcat, jobul a trecut pe un alt plan, long story… Just between you and me (and the IT guys :)) si-a meritat soarta, m-am pricopsit de pe urma ei cu o nenorocita de promovare pe orizontala de toata frumusetea. O sa ma resimt peste ceva timp, deocamdata mi-am promis sa stau linistita in coltisorul meu si sa respir adanc pana-mi trece de fiecare data cand ma loveste vreo idee care chiar ar putea sa “make a difference”. Daca nu cumva mi se schimba intre timp prioritatile si ajung sa-mi doresc sa muncesc pentru glorie. Oricum, jobul era mai prezent decat orice altceva pe blog pentru ca e un topic hai sa-i spunem mai impersonal, mai la indemana oricat de “extranea” as fi pe-aici.
Mrs. Modesty este insa bine merci, mai ales dupa ce si-a trecut pe lista realizarilor (cel putin 90% din) convertirea chiar si de scurta durata a unui pasionat de rock :) la Fausto Leali. Am simtit asa, doar un strop de sarcasm in descrierea melodiilor lui sau era doar o parere? Nu-i nici un pericol sa te afle cineva, in mod evident asta nu e un blog “de impact” :), you’re safe.
Sentimentele mele pentru italieni si muzica lor sunt identice, si chiar puse in cuvinte tot asa ar fi sunat. (Kinda’ creepy…) Aici adolescenta ar putea sa scrie trei romane foileton despre o poveste din studentie (ie mileniul trecut :)) cu un Mc Dreamy desfasurata cu Leali pe fundal (plecand de la “Io amo”, trecand prin “Ti lascero” si ajungand la “Mi manchi”). De fapt Mc Dreamy era 90% (sau chiar mai bine) Mc Steamy, dar adolescenta nu aprecia pe-atunci fractiile :), era all or nothing…. God, was I romantic (& dumb) or what?
Hai ca stau bine daca am ajuns sa depan amintiri din tinerete... Mai am sa ma apuc de tricotat la gura sobei.

Nu sunt cea mai potrivita sursa de informatii in ce priveste relatia cu copii, deci n-as putea sa-ti spun daca e normal sau nu sa nu mai vorbesti aceeasi limba cu copilul, banuiesc totusi ca e in regula, se apropie de adolescenta si probabil o sa va intelegeti din ce in ce mai putin. Sfaturi? N-am! :) :) :) Nu stiu cat functioneaza clasicul “incearca sa-ti amintesti cum erai la varsta lui”.
Chiar si asa “negata” cum sunt, m-am prins ca faza “a mea e mai mare” s-ar putea sa nu fie numai atat. N-as fi crezut acum cativa ani ca o sa ma bucur ca nu am fetita , la baieti taticii sunt protagonisti , enjoy.

A…vacanta foarte probabil va fi “turquoise coast” anul asta. Idei mai gasesti aici http://www.holidaylettings.co.uk/, asta in caz ca ai drept de vot (hihihi).

...ba a mea e mai mare!!!!

Copilul meu a intrat de ceva timp intr-o faza in care cele mai multe lucruri sunt evaluate prin comparatie cu ale celorlalti copii cu care interactioneaza.
Ieri se juca cu un prieten in timp ce noi, mamele, analizam short-listul optiunilor pentru vacanta.

La un moment dat navalesc copii si intreaba in cor:
-Maaaamiiiiii, cati ani ai tu?
Eu: "x"
Mama "competitorului": "y" (=x+2).
Fi-miu: "Offf, hai mai mami, nu puteai sa fii tu mai mare decat mama lu' Alex?"
Alex (victorios): "Am castigat!!!!!! A MEA E MAI MARE!!!!"

On second thoughts, it might not be "just a phase".

Holliday planning

"A vacation is having nothing to do and all day to do it in."

Nu stiu la altii cum o fi dar la mine timpul petrecut/pierdut cu planificarea vacantei anuale excede in general durata vacantei.
Vacanta de anul asta ar fi trebuit sa fie o exceptie din punctul asta de vedere, mi s-a intamplat prima oara in viata sa vreau sa revin in anul urmator in acelasi loc. Probabil asta inseamna ca ma blazez (eufemismul pentru imbatranesc :) ), mai ales ca locul de anul trecut nu era cu nimic sau in nici un caz cu mult mai special decat cele din anii precedenti. Se poate foarte bine sa fie o combinatie de factori, a fost primul concediu de cand a aparut juniorul diferit de ceea ce se intampla pana acum si semana foarte mult cu batalionul disciplinar. Nu intra in comparatia de fata vacantele active “before Junior”, alea sunt cu totul si cu totul din alt film. Concediile “with Junior” au fost de la inceput un fel de tribut adus mostenitorului, in functie de care ne stabileam fiecare miscare. Au inceput apoi, pe masura ce el a devenit more or less self sufficient, sa se transforme in fantastice zile lungi de lancezit ca reptilele la soare, unii cu cartea in mana, altii cu berea sau coktailul :). De precizat ca cel putin unul din parinti (de preferat un tatic, pentru ca ei oricum sunt cu radarele active pe plaja :)) supravegheaza in permanenta ca o mangusta hipnotizata copii iar ceilalti, pe baza de voluntariat se ocupa de castele de nisip, inot cu tanara generatie si mai ales "descaierat" pitici cand incep sa-si traga cu lopatelele sau/si galetusele in cap :) sau (si mai bine) sa-si arunce cu nisip in ochi. Urmau seri linisitite in care copii cadeau lati iar parintii desfasurau in grup activitati de adulti… (…bridge, whist, monoply, ce credeati?).
Whatever, eram sigura ca vom repeta experienta de anul trecut, aceeasi destinatie, aceeasi formula, durata prelungita :). Supriza insa, cand reusesc in final sa ma ocup si de ceea ce ar trebui sa fie viata personala descopar ca locul e fully booked. Si uite-asa se declanseaza isteria de grup, nici nu trebuia mai mult pentru a baga cativa adulti (unii dintre ei obsedati de planificare si control) intr-o mini criza.
Am ajuns s-o luam de la inceput cu discutii despre unde, ce, cum, cu cine, cand, cat si de ce. Ca de obicei am tras lozul castigator si caut variante care sa multumeasca pe toata lumea, pentru ca umbla vorba ca nimeni pana acum n-a gasit solutii care sa ma multumeasca si pe mine. Hard to please by definition zice-se ca as fi, nu sunt chiar de acord dar daca s-a votat in unanimitate ca am baut peste masura, ma duc sa ma culc :(.
E posibil sa fiu, chiar daca numai pentru ca nimeni in afara de mine nu intelege inca de ce am descalificat o vila la care infinity pool era indreptata spre munte. Daca ar citi cineva definitia acestui tip de piscina (chiar, s-o caut) ar pricepe si de ce mi se parea o tampenie sa platesc pt “infinity not at all infinity”. Si da, o fi ciudat, dar standardele mele de vietuitor la bloc nu se potrivesc cu standardele mele de vacanta :), de-aia vreau private pool si daca se poate si infinity…. (s-o chema snobism sau nu, asta e fratilor, you’ve got to live with it mai ales ca va si place!!!!).
De fapt stiu ca am fost desemnata ca organizator oficial pentru ca am gusturi impecabile (hihihi) si in plus reusesc sa negociez si niste super discounturi (i.e. ma tocmesc ca “minoritarii” la piata :)) ).

Si in plus MIE NU MI-E LENE!!!!!!



An infinity pool, sometimes called a negative edge pool, is a swimming pool that has been constructed with the illusion of extending all the way to the horizon. From the right perspective, the infinity pool seems to stretch on endlessly, and contractors often place the pool strategically so that it appears to merge with a larger body of water, like the ocean.

Quote of the day

It's never too late to be who you might have been.
George Eliot

Para-Psiho-Thingies :)

Oare cine visa cutremure in munti azi-noapte?

http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/7984867.stm

Astept numerele la loto :)

Si daca…..?

Am momente (rare ce-i drept) cand cred ca gandesc. Zilele astea, intr-un context pe care o sa-l detaliez putintel mai incolo, mi-am dat seama cat de tare ma enerveaza cugetarile asa zis profunde de tipul “mai bine sa regreti ce-ai facut (decat ce n-ai facut)….” Analizand logic, daca as regreta ce-am facut as stii ca trebuia sa fac altfel, deci automat as regreta ce n-am facut, nu? Adica as regreta ce am facut si ce n-am facut in acelasi timp, meaning that as regreta doua lucruri in loc de unul singur…So…spare me the cheap philosophy.
In general stiu ca deciziile pe care le-am luat au fost cele mai bune la momentul respectiv, poate ca, privind in urma si schimband sistemul de referinta, intelegand ce declansau in timp unele dintre ele, acum as face altfel, dar cu pachetul de informatii si cu experienta din momentul la care am luat decizia mi-e clar ca alta mai buna nu aveam. Nu regret ce am facut. Poate ma frustreaza ca n-am avut globul de cristal, ca prelucram altfel informatile si ca nu am prevazut multe consecinte. All taken into account, I made all the right choices back then.
Dar sa regret ce n-am facut? Cum as putea stii? Pot cantari proiectiile pe care le aveam atunci despre ceea ce credeam ca va urma daca alegeam s-o iau pe un drum in loc de altul. Dar cat din asta s-ar fi intamplat in realitate? Sunt situatii in care lucrurile au luat la un moment dat alta intorsatura decat speram, tocmai pentru ca facusem niste proiectii in viitor care luasera in calcul niste asteptari nerealiste. Nu pot decat sa regret ca am anticipat incorect, nu ca n-am insistat sa fortez intr-o directie care de fapt nu exista.
Whatever… de unde am plecat de fapt?
Zilele astea, intorcandu-ma un pic in lumea civilizata (cu tot patriotismul, chiar n-am de ales, asta e definitia cea mai potrivita), n-am incetat sa ma intreb daca am facut bine atunci cand am renuntat fara remuscari la emigrare (si nu in faza de optiune teoretica ci in cea de formalitati definitivate). Si aici din nou, nu ma gandesc la ce curs ar fi luat viata mea pentru ca ceea ce am estimat ca voi face ramanand s-a si intamplat. Ma gandesc la faptul ca mi-am privat copilul (nu eram mama atunci, deci am oarecari circumstante atenuante dar nu ma incalzeste asta cu nimic) de o gramada de oportunitati pentru ca eu nu eram dispusa s-o iau de la capat. Si nu vorbesc (numai) de oportunitati materiale. Ar fi trait intr-o lume normala, nu in mizeria morala din Romania. Stiu ca nu e patriotic sa arunci cu pietre, dar nici nu vad cum numai prin educatia si exemplul bun (zic eu :)) al familiei copiii astia pot creste si deveni normali, cum pot sa-si construiasca un sistem de valori sanatos, cum pot sa ajunge sa creada in corectitudine, onestitate, decenta, demnitate, respect….? Am luat cea mai buna decizie pentru mine si n-o regret (decat poate atunci cand, aici, pot iesi fara teama sa ma plimb singura seara tarziu si nu ma simt in nici un fel vulnerabila, cand ma uit in jur si fiecare cladire pare un monument protejat cu grija si pasiune, cand totul e frumos, curat, decent si simt ca-mi vine sa zambesc uitandu-ma la figurile luminose ale oamenilor care trec pe langa mine). Si cand compar totul cu ce am lasat si voi gasi din nou "acasa", in capitala europeana Bucuresti ma apuca o depresie...... Si nu pot sa nu ma intreb din nou: am luat cea mai buna decizie si pentru copil?
Acum, de aici, mi se pare ca nu. Si tare mi-e ca am dreptate.

... si da, asa cum se vede cu usurinta din activitatea de pe blog, muncesc de nu mai pot de cand sunt la Barcelona :). Mi-am terminat treaba ieri la pranz (conf calluri n-am saptamana asta pt ca aveam o agenda prea incarcata si "am scutire"). Acum sunt, vorba unui coleg "offshore mint rubber". Sunt eficienta personificata .... (de modestie nu mai zic, e mult prea evident).

"O bucatica din tine"

E piesa pe care spuneam c-o ascult luni (sau marti?!?), am cautat textul si iata-l :).
N-am avut rabdare sa traduc, si cred ca nici in romana nici in engleza n-ar suna bine... Plus ca am un language mix in creier de nici eu nu mai stiu ce vorbesc, numai italiana mai lipsea acum din peisaj. Mie chiar mi-a placut, o fi pentru ca am o dispozitie semi-melancolica din cauza ploii care nu se mai opreste sau pentru ca intodeauna am avut a soft spot for italian things (mi-a mai trecut recent de cand cu exploziile de xenofobie, i-am si taiat de pe lista de deplasari de cateva luni).
Ploua in continuare... a patra zi de ploaie, vant si frig. Cred ca vreau acasa.


"Una piccola parte di te"

Quando crescono i figli, non li tieni più in braccio
Ma diventi un ostaggio, per il loro futuro
E si alza quel muro che non c’era mai stato
Che segna il confine tra presente e passato…
Quando crescono i figli non ti danno più retta
Hanno sempre ragione, vanno troppo di fretta
Sanno dirti soltanto “Buonanotte o Buongiorno”
E ti accorgi che è meglio… se ti levi di torno…
E allora ripensi ai tuoi genitori
La tua insofferenza ai loro timori
Ma basta acquiloni o castelli di sabbia
Il mondo era là fuori
Tu dentro una gabbia…
E tutto ritorna ma cambiano i ruoli
La scuola, lo scooter, gli amici, gli amori
I figli ne fanno di tutti i colori
Vai fuori di testa
Ma poi li perdoni…
Quando crescono i figli c’è uno scontro diretto
Tra le loro esigenze e il tuo mare d’affetto
Chi si crede più grande, chi si sente più vecchio
Ma poi ti guardi allo specchio
E quel ragazzo davanti ai tuoi occhi… sei tu…
E gridi a te stesso…
Che tutto ritorna ma cambiano i ruoli
La scuola, lo scooter, gli amici, gli amori
I figli crescono ti tagliano fuori…
Ma in ogni cosa che fanno
Sai che c’è sempre una piccola parte di te…
E anche se poi se ne vanno…
Sai che c’è sempre una piccola parte di te...

fool's day career tips!!!

Value team work!!!! Aim for greater heights

Stay focused

Rely on your trusted partner to watch your backRest and relax

And remember: always smile when your boss is around