Am pisica. De fapt motan . In realitate nu mai e chiar motan, ii lipsesc de cativa ani unele "atribute".
Ei, motanul meu isi imagineaza probabil ca e un fel de vraci si ori de cate ori are cineva vreo suferinta fizica se infiinteaza pentru "administrarea" tratamentului. Ne "spala" constiincios, ne toarce cat poate el de tare si de melodios, se pozitioneaza strategic pe locul dureros si… adoarme. Singurul care nu beneficiaza de "terapie pisiceasca" e copilul. Pe care copil motanul mai mult il tolereaza in casa "lui "decat il accepta cu adevarat. Probabil face legatura intre intrarea copilului in scena si disparitia accesoriilor lui "motanesti", evenimentele peterecandu-se destul de aproape unul de celalalt. Sau poate n-o avea competenta in pediatrie?!
Zilele astea am avut o migrena cumplita. C-o fi fost de la prea putina cofeina, de la oboseala, de la schimbarea brusca de temperatura… nu stiu. Cert e ca in timp ce eu stateam in liniste si intuneric asteptand sa-mi treaca, motanul dormea… in alta camera. O fi introdus si el sistemul de co-plata la servicii si nu mai presteaza fara "argumente".
Fi-miu ma inspecta periodic "Te mai doare mami?" "Te doare tare?" "Cand iti trece?"
Cand in final atipesc, apare copilul cu pisica in brate, in realitate cu pisica semi-tarata, atarnand bulversata si chioara de somn si-mi spune victorios:
"Uite ce ti-am adus ca sa te faci bine! Pune-ti o compresa cu pisic!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu