Vineri 13. Deschidem sampania?

Vorbeai ieri cu cea mai buna prietena (care nu te suporta cand amesteci romana cu engleza, si macar acum o sa tii cont de asta) si ti-a spus “ nu vine naibii odata sfarsitul lumii, as deschide sampania!!!!!!”. N-ai cum sa-i condamni rabufnirea, dar te doare sufletul sa vezi cum incepe sa creada ca lucrurile bune pe care le asteapta n-au cum sa i se intample. Tu nu crezi ca e asa, oricat n-ai mai crede in premonitii, e ceva care iti spune ca la anul pe vremea asta toate problemele isi vor fi gasit rezolvarea. Chiar crezi cu adevarat si speri ca o sa-i poti transmite asta, ca o sa reusesti s-o inseninezi macar un pic. Pentru ca e important pentru tine sa fie fericita.

Totusi te-ai gandit toata ziua la sfarsitul lumii si sticla de sampanie. Bineinteles ca ideea era mult prea tentanta pentru piticul pseudo-filosof din capul tau ca sa n-o ia la analizat. Sa zicem ca azi, vineri 13 (din fericire piticul nu e si superstitios, altfel ai scrie romane), vine sfarsitul lumii. Ce-ar fi? Ai 5 sec. de inteligenta si-i spui piticului s-o scoata din ecuatie pe mama din tine, nu poti sa adancesti tema asta daca nu limitezi analiza la tine si-atat, n-ai ajuns cu cinismul pana acolo (si daca ai instincte cat de cat normale nici n-o sa ajungi vreodata).
Ideea nu-ti place dar nici nu te sperie. Deloc. Ceea ce s-ar parea ca nu e chiar in regula. Dar din nou, vorbim de tine si de ce astepti sa ti se (mai) intample. Sau despre ceea ce stii ca o sa urmeze. Daca totul respecta matricea previzibila pe care ai muncit atat s-o construiesti.
Pentru ca ai facut numai alegerile rational corecte, pentru ca ai probabil imprimata in ADN o secventa de gene care iti da(dea) convingerea ca daca faci “ce trebuie”, daca alegi calea minimului risc, “o sa fie bine”. Si e bine, nu-i asa? Ce din ce ai nu e ce-ai vrut? Aaaaaa… nimic, totul corespunde 100% programului.
Atunci? Unde intra capitularea in toata schema asta? Initial nu intra, numai ca planul, desi 100% atins pana acum, trebuia sa se materializeze altfel. Sa te faca sa te simti “vie”, sa fie pasionant, trepidant, captivant. Viata ta trebuia sa te entuziasmeze, sa fie ca o cursa in roller-coaster, ca doar si acolo stii ce urmeaza si cu toate astea e de fiecare data tulburator indiferent de cate ori ai lua-o de la inceput.
Deci da, daca ar fi vorba numai de tine, ai deschide sampania linisita. Ce mai ai de asteptat? Esti mult prea conformista ca sa faci un pas macar in afara, nu l-ai facut nici macar atunci cand n-ar fi afectat pe nimeni altcineva decat pe tine. Esti mult prea egoista ca sa alegi sa risti vreun pic, “tulburator” s-ar putea sa vina “la pachet” cu emotii pe care nu le vrei.
Ti-ar place totusi sa poti sa alegi ce sa fii in viata viitoare, daca sfarsitul inseamna totusi alt inceput.Pisica de apartament ar fi alegerea ideala, atunci ar fi normal sa fugi pe fereastra cand te imping curiozitatile. La fel de normal cum ar fi sa-ti reiei locul caldut pe canapea dupa ce te intorci satula de “salbaticii” si de adrenalina.


Edit: daca traia bunica-mea acum ar fi spus "Tie ti s-a urat cu binele fato!"