Imi amintesc ca la inceput eram frustrata ca sunt destul de mult timp pe drumuri. Poate ca la frustrarea mea contribuiau cu mare succes toate compatimirile fals-binevoitoare ale cunoscutilor urmate de nelipsita intrebare “Si familia? Cum accepta familia situatia asta?” Evident ca “familia” se simtea indreptatita sa maraie in surdina de fiecare data cand imi faceam valiza, ce naiba, doar toata lumea considera ca are toate motivele.
Extinsesem frustrarea asupra oricarui “transfer” lung sau scurt: ma frustrau politistii de frontiera care ma puneau sa ma descalt la filtrele de securitate din aeroporturi (brrr… si acum mi se face greata numai la gandul talpilor mele proaspat “colonizate” de miliarde de microbi) sau refuzau sa vorbeasca engleza contnuand sa puna over and over again aceeasi intrebare pe care eu n-o intelegeam. Ma frustrau taximetristii din marile orase europene care nu vor sa primeasca bancnote de 50 sau 100 Euro si se feresc ca de dracu’ de American Express, ce Dumnezeu, arat a interlopa?
Nu mai zic de blocajele de trafic din Bucuresti sau de mitocania, mizeria si mirosurile din transportul in comun … ma isterizau de-a dreptul.
Nu stiu cand undeva, un click in procesor mi-a modificat perceptiile. Poate ca obisnuinta m-a “imblanzit”, habar n-am. Nici nu ma intereseaza prea tare. M-am trezit ca imi plac drumurile mele, am devenit cele mai bune prietene. Eu si drumurile mele (suna ca un titlu stupid de muzica usoara, nu?)…
Ca tot a venit vorba de muzica, daca ar fi sa pregatesc un check-list pentru viata in doi, una din conditii ar fi ca cei doi sa aiba aceleasi preferinte muzicale. Ar elimina comentariile enervante gen “cum poti sa asculti tampeniile astea?” si micile conflicte iscate cand se decide ce muzica se asculta in masina (si cat de tare!!!!). Aici recunosc ca am emis mai multe comentarii de genul asta decat am auzit. Despre viata in 3 in masina ar fi mult mai multe de zis. De cand a intrat in scena juniorul din dotare are monopol absolut aspra play-list-ului (nu, faptul ca am ascultat Vivaldi si Chopin in timpul sarcinii n-a avut nici un efect!). Partea buna e ca pot interpreta oricand fara eroare orice piesa de pe orice volum “Cutiuta muzicala” (pentru necunoscatori un best seller fluviu cu muzica pentru copii care devine din ce in ce mai greu de suportat cu fiecare noua auditie dar pe care il cumpar cu religiozitate si am grija sa am suficiente copii la indemana inca de pe cand Junior mi-a comandat incruntat, scotand biberonul din gura, sa inlocuiesc prestatia CD-ului zgariat “Nu melge!!!!! Ca(n)ta dolmi nani puisol !!!!!!).
Ei, si uite asa traficul infernal din Bucuresti imi ofera ocazia sa ascult ce-mi place, cat de tare vreau, fara sa negociez cu nimeni care CD e cat de cat “suportabil” si care este nivelul decent al volumului.
O alta satisfactie a blocajelor in trafic este ca pot raspunde la telefoanele enervante ale unor foarte seniori sefi “I’m driving, can I call you back?.” (O alternativa nepericuloasa la mult visatul “De cand asteptam sa-ti inchid telefonul in nas!!!!”) Ei da, am bluetooth si car-kit, si ce-i cu asta? Sunt femeie si am fost chiar si blonda la un moment dat, am circumstante atenuante…
In avion am timp sa citesc, sa vad un film sau chiar doua (cu o baterie buna la laptop), iar criza din ultima vreme care a lasat cursele de linie semi-pustii imi place la nebunie. Am scapat de coate si frichineli, de domnii amabili care se simt obligati sa-mi faca conversatie sau/si avansuri delicate parand imuni la lipsa mea totala de interes.
Incepusem sa ma intreb daca nu emit cumva inconstient (SI PREMATUR!!!!!) semnale ca ma apropii de “mid life crisis”. Ce emit constient nu e de la nici o criza, cu siguranta, dar despre asta o sa povestesc altadata.
Si de fapt cand incepe “mid-life crisis”? Daca e dupa denumirea romaneasca (misogina – de ce “criza barbatului dupa 40 ani?”) ar fi dupa 40, deci inca n-ar fi momentul, mai am cativa anisori. Daca e sa interpretez universalul “mid-life” … poate fi oricand dupa 30, deci any time is a good time.
Si ce e “mid-life crisis” asta? Ne apuca pe toti? Vine selectiv? Dupa ce criterii ne selecteaza? Ma lamureste Sf. Google.
Midlife crisis is a term used in Western societies (deci as fi safe, e in vest) to describe a period of dramatic self-doubt (dar daca e self-doubt dar nu e dramatic sunt safe ori ba? Dar daca l-am avut dinodeauna? Eram in mid-life crisis din liceu?) that is felt by some individuals in the "middle years" of life (puteau sa defineasca “middle-years”, nu?), as a result of sensing the passing of youth (no way, clar sunt safe, ma simt mult mai tanara decat majoritatea tineretului blazat de care ma lovesc zilnic ) and the imminence of old age. Sometimes, transitions experienced in these years, such as aging in general (cu aging in general sunt OK, cu aging in particular ar trebui sa detaliem un pic), menopause (safe, safe safe!!), or children leaving home (safe again daca plecarile lui fi-miu spre gradi nu se pun), can trigger such a crisis. The result may be a desire to make significant changes in core aspects of day to day life or situation, such as in career (no thanks), marriage (era asa greu sa defineasca “significant changes?”) or romantic relationships (deci e clar “marriage OR romantic relationships” – never both).
Lasand tonul cretino-ironic la o parte, ceva se intampla. Nu vreau sa fac nici o schimbare majora, dar mi-ar prinde bine nu atat o schimbare cat ceva in plus…altceva.
Cred ca mid-life crisis e de fapt legata de faptul ca mai devreme sau mai tarziu bifam cam tot ce aveam major de facut: studii – checked, familie –checked, casa, copil, masina, vacante, cariera, cerc stabil de prieteni – checked, checked, checked, checked. E legata de matricea sigura, confortabila si previzibila in care ne-am definit viata si care acum ni se pare plictisitoare si rutinata.
Si cum tot vorbeam de muzica, inteleg de ce am ascultat obsesiv Cold Play in ultima vreme. “When you get what you want but not what you need” e de fapt ceea ce incepe sa ma defineasca.
Extinsesem frustrarea asupra oricarui “transfer” lung sau scurt: ma frustrau politistii de frontiera care ma puneau sa ma descalt la filtrele de securitate din aeroporturi (brrr… si acum mi se face greata numai la gandul talpilor mele proaspat “colonizate” de miliarde de microbi) sau refuzau sa vorbeasca engleza contnuand sa puna over and over again aceeasi intrebare pe care eu n-o intelegeam. Ma frustrau taximetristii din marile orase europene care nu vor sa primeasca bancnote de 50 sau 100 Euro si se feresc ca de dracu’ de American Express, ce Dumnezeu, arat a interlopa?
Nu mai zic de blocajele de trafic din Bucuresti sau de mitocania, mizeria si mirosurile din transportul in comun … ma isterizau de-a dreptul.
Nu stiu cand undeva, un click in procesor mi-a modificat perceptiile. Poate ca obisnuinta m-a “imblanzit”, habar n-am. Nici nu ma intereseaza prea tare. M-am trezit ca imi plac drumurile mele, am devenit cele mai bune prietene. Eu si drumurile mele (suna ca un titlu stupid de muzica usoara, nu?)…
Ca tot a venit vorba de muzica, daca ar fi sa pregatesc un check-list pentru viata in doi, una din conditii ar fi ca cei doi sa aiba aceleasi preferinte muzicale. Ar elimina comentariile enervante gen “cum poti sa asculti tampeniile astea?” si micile conflicte iscate cand se decide ce muzica se asculta in masina (si cat de tare!!!!). Aici recunosc ca am emis mai multe comentarii de genul asta decat am auzit. Despre viata in 3 in masina ar fi mult mai multe de zis. De cand a intrat in scena juniorul din dotare are monopol absolut aspra play-list-ului (nu, faptul ca am ascultat Vivaldi si Chopin in timpul sarcinii n-a avut nici un efect!). Partea buna e ca pot interpreta oricand fara eroare orice piesa de pe orice volum “Cutiuta muzicala” (pentru necunoscatori un best seller fluviu cu muzica pentru copii care devine din ce in ce mai greu de suportat cu fiecare noua auditie dar pe care il cumpar cu religiozitate si am grija sa am suficiente copii la indemana inca de pe cand Junior mi-a comandat incruntat, scotand biberonul din gura, sa inlocuiesc prestatia CD-ului zgariat “Nu melge!!!!! Ca(n)ta dolmi nani puisol !!!!!!).
Ei, si uite asa traficul infernal din Bucuresti imi ofera ocazia sa ascult ce-mi place, cat de tare vreau, fara sa negociez cu nimeni care CD e cat de cat “suportabil” si care este nivelul decent al volumului.
O alta satisfactie a blocajelor in trafic este ca pot raspunde la telefoanele enervante ale unor foarte seniori sefi “I’m driving, can I call you back?.” (O alternativa nepericuloasa la mult visatul “De cand asteptam sa-ti inchid telefonul in nas!!!!”) Ei da, am bluetooth si car-kit, si ce-i cu asta? Sunt femeie si am fost chiar si blonda la un moment dat, am circumstante atenuante…
In avion am timp sa citesc, sa vad un film sau chiar doua (cu o baterie buna la laptop), iar criza din ultima vreme care a lasat cursele de linie semi-pustii imi place la nebunie. Am scapat de coate si frichineli, de domnii amabili care se simt obligati sa-mi faca conversatie sau/si avansuri delicate parand imuni la lipsa mea totala de interes.
Incepusem sa ma intreb daca nu emit cumva inconstient (SI PREMATUR!!!!!) semnale ca ma apropii de “mid life crisis”. Ce emit constient nu e de la nici o criza, cu siguranta, dar despre asta o sa povestesc altadata.
Si de fapt cand incepe “mid-life crisis”? Daca e dupa denumirea romaneasca (misogina – de ce “criza barbatului dupa 40 ani?”) ar fi dupa 40, deci inca n-ar fi momentul, mai am cativa anisori. Daca e sa interpretez universalul “mid-life” … poate fi oricand dupa 30, deci any time is a good time.
Si ce e “mid-life crisis” asta? Ne apuca pe toti? Vine selectiv? Dupa ce criterii ne selecteaza? Ma lamureste Sf. Google.
Midlife crisis is a term used in Western societies (deci as fi safe, e in vest) to describe a period of dramatic self-doubt (dar daca e self-doubt dar nu e dramatic sunt safe ori ba? Dar daca l-am avut dinodeauna? Eram in mid-life crisis din liceu?) that is felt by some individuals in the "middle years" of life (puteau sa defineasca “middle-years”, nu?), as a result of sensing the passing of youth (no way, clar sunt safe, ma simt mult mai tanara decat majoritatea tineretului blazat de care ma lovesc zilnic ) and the imminence of old age. Sometimes, transitions experienced in these years, such as aging in general (cu aging in general sunt OK, cu aging in particular ar trebui sa detaliem un pic), menopause (safe, safe safe!!), or children leaving home (safe again daca plecarile lui fi-miu spre gradi nu se pun), can trigger such a crisis. The result may be a desire to make significant changes in core aspects of day to day life or situation, such as in career (no thanks), marriage (era asa greu sa defineasca “significant changes?”) or romantic relationships (deci e clar “marriage OR romantic relationships” – never both).
Lasand tonul cretino-ironic la o parte, ceva se intampla. Nu vreau sa fac nici o schimbare majora, dar mi-ar prinde bine nu atat o schimbare cat ceva in plus…altceva.
Cred ca mid-life crisis e de fapt legata de faptul ca mai devreme sau mai tarziu bifam cam tot ce aveam major de facut: studii – checked, familie –checked, casa, copil, masina, vacante, cariera, cerc stabil de prieteni – checked, checked, checked, checked. E legata de matricea sigura, confortabila si previzibila in care ne-am definit viata si care acum ni se pare plictisitoare si rutinata.
Si cum tot vorbeam de muzica, inteleg de ce am ascultat obsesiv Cold Play in ultima vreme. “When you get what you want but not what you need” e de fapt ceea ce incepe sa ma defineasca.
Si din pacate inca nu stiu nimic potrivit “to FIX ME”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu