Mi-era dor de locul asta... si intorcandu-ma asadar, periodic, la locul "crimei", nu pot sa nu constat cata esenta este depozitata aci, intre "paginile" acestea virtuale...
Gasesc, citind aproape oricare postare, bucati de suflet, zidite parca inlauntrul unui taram mistic, de refugiu si contemplare... atunci cand viata, in partea cealalta, ne gonea aici... de-acolo unde, din timp in timp... non c'era niente di piú… Ma uit si vad aici, nu râde!, cum eram in varii momente, cum simteam, cum/ce gandeam, ce traiam... vis-a-vis de persoana "de la capatul celalalt al firului" ... si "citesc" fie singuratate (uneori), fie suparare (cateodata), fie bucurie (deseori)..., fie plictis, sau blazare... sau – MAI ALES – dorinta de a intelege... a intelege ceea ce - de obicei, si pentru muritorii de rand (unlike us :)) - nu poate fi inteles... Si deasupra tuturor acestora, constatam - ori decate ori ne aflam/gasim/regasim aici - ca viata e un lucru simplu, dar atat de complicat… ca drumurile, de obicei intortocheate, care duc undeva… sau nicaieri, cateodata, se intersecteaza. De obicei, atunci cand te astepti cel mai putin… N-am revenit sa filozofez, dar m-am “impiedicat” de reflectia Anais-ei Nin… si de irepetabila Piaf…
Dupa felul in care m-a surprins intoarcerea cred ca mi-era dor sa-ti fie dor. Si chiar asa, ma vedeai inchizandu-l?
Uitasem de postarea asta, incerc sa-mi amintesc unde eram, ce faceam cand a aparut si mai ales ce ganduri mi-au adus-o si nu reusesc. Poate ca poza cu oglinzile…sau poate ca nu. Ce e sigur e ca pe 17 februarie am trecut putin pe-aici :). Si ca tie ti s-a facut putin dor pe 25 iulie.
Mi-era dor de locul asta... si intorcandu-ma asadar, periodic, la locul "crimei", nu pot sa nu constat cata esenta este depozitata aci, intre "paginile" acestea virtuale...
RăspundețiȘtergereGasesc, citind aproape oricare postare, bucati de suflet, zidite parca inlauntrul unui taram mistic, de refugiu si contemplare... atunci cand viata, in partea cealalta, ne gonea aici... de-acolo unde, din timp in timp... non c'era niente di piú…
Ma uit si vad aici, nu râde!, cum eram in varii momente, cum simteam, cum/ce gandeam, ce traiam... vis-a-vis de persoana "de la capatul celalalt al firului" ... si "citesc" fie singuratate (uneori), fie suparare (cateodata), fie bucurie (deseori)..., fie plictis, sau blazare... sau – MAI ALES – dorinta de a intelege... a intelege ceea ce - de obicei, si pentru muritorii de rand (unlike us :)) - nu poate fi inteles...
Si deasupra tuturor acestora, constatam - ori decate ori ne aflam/gasim/regasim aici - ca viata e un lucru simplu, dar atat de complicat… ca drumurile, de obicei intortocheate, care duc undeva… sau nicaieri, cateodata, se intersecteaza. De obicei, atunci cand te astepti cel mai putin…
N-am revenit sa filozofez, dar m-am “impiedicat” de reflectia Anais-ei Nin… si de irepetabila Piaf…
Ce mult mi-e drag ca nu l-ai inchis… :)
d.
Dupa felul in care m-a surprins intoarcerea cred ca mi-era dor sa-ti fie dor.
RăspundețiȘtergereSi chiar asa, ma vedeai inchizandu-l?
Uitasem de postarea asta, incerc sa-mi amintesc unde eram, ce faceam cand a aparut si mai ales ce ganduri mi-au adus-o si nu reusesc. Poate ca poza cu oglinzile…sau poate ca nu.
Ce e sigur e ca pe 17 februarie am trecut putin pe-aici :).
Si ca tie ti s-a facut putin dor pe 25 iulie.
Si ca...