25 februarie 2013

...and God played ... God...

Te ne vai
Salutandomi
Da quel luogo che
È un luogo senza te.

Te ne vai da qui
Con gli occhi lucidi
Che piano si colorano
Di bianche nuvole
Ah, si.

Ti penserò cosi
Ti dico ciao
Ma so che è un addio,
C'è molto di te
Che sento ancor mio.

Se c'è un paradiso
Adesso sei lì,
Nel cielo di raso,
Avvolto così.

Te ne vai,
Lo fai lasciandoci
In quell'ultimo battito
Che d'ali diventò
Amano , amano
Dall'ultimo metro.

Ti dico ciao
E non è un addio,
La memoria di te
Sovrasta il vocio.

Lascia il ricordo
Dei consigli tuoi
Che adesso rimpiango,
Che adesso vorrei.

Pianterò
Davanti a casa mia
Un albero per te.

Ti dico ciao,
Salutami dio
E digli che tu
Sei l' amico mio.

 

17 februarie 2013

4

4 ani de blog azi...si-mi amintesc limpede ce m-a adus aici. Iar tot ce-a urmat poate fi rezumat intr-o afirmatie:

 

"We don't see things as they are. We see them as we are.”

8 februarie 2013

e vineri...e Biagio

Si o unda de melancolie…cat sa schitezi doi pasi de dans si sa oftezi zambind.

Din vina lui Biagio, bineinteles. “Vina” pentru care-i multumesc .

…e scrivi mille
parole in
mille lettere e poi
e ti addormenti
pensando se spedirle o no
e ti spaventi
dei sogni
che non hai fatto mai
e poi ti svegli
non e' mattina senza un caffè…

Se...tornerai...
lo farai con il mio cuore in mano
se tornerai...lo farai senza mai chieder scusa
tu sei così...sei come il sole, e come il sole vieni e vai...
Se tornerai non ti chiederò dove sei stata
né...né con chi
non starò lì ad annusare il tuo profumo diverso
e non guarderò nelle tue tasche...!
via, metto via... l'orgoglio e la mia solita poesia
metto via....tutto quello che non è servito...
a tenerti ancora qui con me.
Se... tornerai... sarà come non averti amata mai
come fai... a non sentire il vuoto di quest'anima
come fai... a non dare un giorno al tuo ritorno tu... tu come...
Se.... tornerai quest'anima ti aspetta già da un po' e lo sai
lascio sempre la mia chiave fuori
così se tu arrivassi anche di notte......entrerai, entrerai
la chiave ce l'hai ancora quindi ti aspetterò
nel mezzo di un bel sogno o quando
mi sveglierò col cuore sopra il tuo.
Ma come fai...a non chiamare nè a rispondere...cos'è? che ti dà
il potere di non farmi respirare...cos'è?
che comanda il senso di queste parole...
che voglio dire
Se... tornerai... sarà come non averti amata mai
come fai... a non sentire il vuoto di quest'anima
come...a non dare un giorno al tuo ritorno... tu
col mio destino che ti chiama
a voce bassa, ma ti chiama...
Il tuo silenzio è come un taglio...che non si chiude
....dove sei?

6 februarie 2013

Playing God

S-o luam de la definitia din dictionar:

 

eŭtanasíe f. (vgr. eŭ-thanasía, d. eû, bine, și thánatos, moarte).

1. moarte ușoară, fără dureri. 2. provocare de către medic a morții unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferințele. 3. sacrificare, prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave. 4. moarte frumoasă orĭ plăcută 5. sinucidere asistata

 

Nici una din definitiile astea  nu-mi place. "Nu-mi place" se traduce prin "nu ma face sa accept mai usor ideea". Nu pot. Nu vreau. Sper ca daca o sa gandesc cu destula forta "NU" ... n-o sa mai fie nevoie sa decid. Sa fac. Sa asist. Sa fiu acolo. Sa vad. Am ajuns sa-mi doresc sa se stinga singur, acum cat suferinta e inca suportabila, ca sa nu trebuiasca sa hotarasc eu ca e momentul ca viata lui sa se termine.

Da, bine…stiu ca pentru un privitor din afara sunt probabil "nebuna cu pisica". Sunt si pentru multi cunoscuti. Am auzit in ultima vreme multe pareri destepte, am primit multe sfaturi binevoitoare de la "Daca stii ca-i cruti suferinta, daca stii ca e bine ce faci trebuie sa faci si gata, ce atatea ezitari si procese de constiinta?" pana la "E un animal batran draga, nu vezi cat rau iti faci singura prelungindu-i batranetea chinuita? Adoarme-l si gata."

As vrea sa pot spune… NU POT si gata.

Singurul care pare sa inteleaga ce/cum simt e veterinarul. Poate pentru ca ne stim de-o viata, poate doar pentru ca a vazut multe "nebune cu pisici" si stia déjà la ce sa se astepte. Ma pregateste de luni de zile… imi spune ce urmeaza, cum o sa evolueze boala si ce-o sa simta pe masura ce se agraveaza. Cum o sa stiu cand il doare mai tare, care e prognoza din momentul in care apare nu stiu ce nou simptom. Mi-a dat sperante cand a incercat un tratament nou si le-a trimis inapoi in cutia Pandorei cand mi-a spus "n-are rost sa continuam, medicamentul asta nu are efect". Nu mi-a spus niciodata "o sa vina momentul cand o sa trebuiasca sa decizi". Nu. Dar mi-a spus de atatea ori cat de greu o sa-i fie si cat de tare o sa-l doara, si cum o sa respire atat de greu incat o sa se simta ca si cum l-ar tine cineva cu capul sub apa. Si mi-a spus de atatea ori cum sa recunosc exact momentul in care semnele suferintei se schimba, cand lucrurile se inrautatesc incat stiu exact cand va trebui sa decid. Cand va trebui sa spun GATA…  si incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca momentul ala e din ce in ce mai aproape, ca n-o sa am de ales. Ca o sa trebuiasca sa stau langa el si sa-l privesc in ochi pana cand …n-o sa mai fie. Ca o sa trebuiasca sa hotarasc cand moare. Ziua si ora. Ca EU o sa-l omor…ca sa nu sufere. Si tot nu cred ca e normal sa ma joc de-a Dumnezeu.