E incredibila capacitatea lucrurilor ce par complicate si de neinteles de a se revela dintr-o data intr-o lumina de o simplitate si o claritate uimitoare. E nevoie doar sa le dai timpul si tihna fara de care nu pot fi reduse la esenta. Si atunci…intelegi. Odata ce imaginea s-a limpezit e de-ajuns s-o privesti ca sa stii ca ai raspunsurile. Raspunsuri care-ti pot placea sau nu, asta de cele mai multe ori conteaza mai putin.
Nevoia asta infrangibila de a descifra…totul poate parea anapoda. Si probabil chiar este. Nu si pentru mine, asa ca imi asum “ciudatenia” asa cum imi asum toate analizele care ma fac sa fiu ce sunt. Unique…just like everyone else J.
Nu cred in rezolutii apodictice, in reguli si retete universale si infailibile. Cu toate astea, lasand idealismul de-o parte, am acceptat (tarziu si cu greutate, admit) axioma potrivit careia compromisul este inevitabil parte din viata. Masura in care imbratisam compromisul face totusi diferenta. Pentru sine si pentru ceilalti deopotriva. (“Face diferenta” e sigur un calc dupa engleza, nu stiu daca a fost oficial “importat” in romana dar cred ca n-ar fi o idee rea… my two cents.)
Pana la urma chiar si compromisul e masurabil. Evident ca rezultatul depinde de sistemul de referinta. Dar odata ce stii la ce te raportezi e simplu sa vezi ca e tolerabil atata timp cat iesi “pe plus”. Depinde de gradul de acceptabilitate (citeste egoism) al fiecaruia cat de mare trebuie sa fie “plusul” astfel incat minusul sa poata fi neglijat. Stim ca astea sunt regulile jocului, asta e viata (ie real life/ie what we signed up for).
Outside of … real life (and inside God knows what J) se intampla sa ne lovim de balanta “+/-”. Si, deformati fiind de exercitiul din real life, incercam sa estimam cat mai exact raportul dintre cele doua pentru a vedea daca ne situam deasupra lui zero. Evaluam potentialul compromis ca sa stim daca e “asimilabil” or ba. Pana cand, mutand tot procesul asta in plan constient, realizam ca exceptionalul “celeilalte vieti” sta/statea tocmai in faptul ca nu se supune/supunea legilor obisnuite, NICIUNEIA dintre legile obisnuite. Ca nu trebuie ca ceea ce ne place/incanta/bucura/fascineaza sa vina la pachet cu ce ne place… deloc J. Mai ales daca ceea ce ne displace e “out in the open” si totusi pare sa aiba proprietatea stranie de a fi imposibil de perceput. E de inteles, absenta perceptiei se traduce probabil prin refuzul a ceea ce in real life se cheama compromis si e parte din mecanismul care tine lucrurile in miscare. Cine si mai ales de ce ar muta mecanismele perfect functionale din real life … dincoace?
Insiruirii asta de fraze probabil i se poate pune cu usurinta eticheta “disparat”. Se inscrie perfect in tabloul general, nu mi-am dorit un text elocvent cu orice pret, stiu ca in mod obisnuit nu-mi iese asa ca am asteptari realiste.
Doar ca toate astea se cereau puse in cuvinte. Pentru ca suntem animale rationale si nu putem/nu stim arde etape. Si atunci…rationam. Cantarim si cercetam…negam. Sau nu J. Cu concursul direct si nemijlocit al pauzei de evaluare (liber alese sau impuse) sau…fara.
Citind... textul(?)de mai sus, am descoperit ca este... clar. Nici eu nu-l puteam scrie mai bine. Asa-mi trebuie, daca ti-am cerut sa spui "ceva"...
RăspundețiȘtergereEste clar, spuneam, dar nu elocvent. Desi, according to real-life, elocventa egal elocinta, eu ma feresc sa pun “egal” intre acesti doi termeni. Desi clara, spusa ta nu m-a convins de justetea/necesitatea acestei actiuni...
Este, mai curand, o cvasi-perfecta "marturisire" a neputintei noastre de a judeca inafara limitelor auto-impuse. Nu este, insa, de condamnat, ba dimpotriva, pune (vai!) lucrurile in matca din care "evadasera" cu ceva timp in urma. Alas, evadatii sunt mai intotdeauna prinsi, trebuind sa se intoarca in coliviile lor. Fie ele, acestea, si aurite…
Asta, la prima lectura...
Pentru ca, de la a doua lectura incolo, ni se reveleaza mesajul de dincolo de... cuvinte, chintesenta incunostiintarii realitatii, in ciuda trairilor interioare.
Caci, ce poate fi aceasta descriere "in oglinda" altceva decat adunarea laolalta a trairilor, intrebarilor, problemelor, raspunsurilor, dar - mai ales - a "what if-urilor"?
N-am de gand sa par pretios, si nici sa ma expun unei polemici de natura existentiala. Nu asta este/era scopul comentariului meu. Fie si numai pentru ca sun prea "pamantean"... iar analiza cantitatilor de compromis necesare vietii, deoparte sau de alta a real-ului, imi repugna, de cele mai multe ori.
Spirit practic, nu neaparat simplist, ma supun(eam) unor leme, mai degraba, decat teoremelor... nu mi-au trebuit niciodata analize substantiale, al caror rezultat (real life a dovedit-o) era - de cele mai multe ori - identic cu cel al hotararilor bazate pe judecati ad-hoc (pauzele de evaluare fiind, de obicei, incluse).
Admit, e poate o deformatie profesionala…
Ce iubesc acum, aici, este ca nu traiesc deziluzia (suffering excluded though...) unei rupturi… fie ea si necesara, ca cea de fata.
Este, darlin’pretty, un moment care avea sa vina, oricum, si a spune ca nu e asa ar insemna invalidarea tuturor concluziilor continute in… textul(?) tau.
Eu, dimpotriva, consider ca am avut privilegiul de a putea face “schimb” de idei (si de un pic de sentimente) cu o persoana totalmente speciala.
Si asta fara importanta daca epoca disperarii a fost inlocuita de cea a dispararii… a cantaririi si cercetarii. A real life-ului.
Mai adaug numai atat:
Well if you're inclined
To go up on the wall
It can only be fast and high
And those who don't like the danger
Soon find something different to try
When there's only a ring in your ears
And an echo down memory lane
But if it's all for nothing
All the roadrunning's been in vain
Indiscutabil, a fost total neelecovent….textul. Si nici macar nu eram confuza… Se cere o nota de subsol.
RăspundețiȘtergereChiar ti-ai imaginat ca am avut abia acum revelatia “elefantului din camera”? Rili? A fost acolo dintotdeauna, imposibil de ignorat. Tolerat, acceptat chiar cu seninatatea cu care e acceptat intotdeauna inevitabilul.
Exercitiul meu de “disectie” ar fi fost inutil daca l-ar fi avut ca subiect pe …elefant. Prea mare si prea evident ca sa poata fi trecut cu vederea sau pus sub semnul intrebarii.
Deci…nu. :) Nu “the big compromise” era protagonistul. Ci mult mai banalele mici …insatisfactii (tampit cuvant, n-am altul mai bun acum) ce apar atunci cand “I hate this, please don’t do this anymore” e…ignorat. Nu mai dezvolt, imi place sa cred ca, recitit prin prisma notei de subsol, “textul” spune acum exact ce i-am cerut sa spuna :).
PS: TEXT
1) Succesiune de propoziții sau de cuvinte, care constituie o comunicare (scrisă), construită conform regulilor unei limbi.
2) Fragment dintr-o scriere.
Nu radeai de mine, nu-i asa? Erai doar nelamurit, pot sa jur :):):).
PPS: you might want to reconsider the lyrics : cause it was so not about avoiding danger. :) It is/was about ...selfishness.
Nu puteam sa-mi imaginez contrariul a ceea ce era, totusi, evident... din primul moment. Un elefant? Intr-un magazin de portelanuri? Mi-as fi dorit sa pot trece neobservat... :)?
RăspundețiȘtergereAs cum la tine "selfishness" este a state of being, in ce ma priveste, eram usor iritat de importanta data "micilor insatisfactii"... Dar, acum inteleg. Nu tu erai exponentul acestor "insatisfactii"... n-aveai cum sa fii tu. Ci doar your selfish inner self...
Nu am ras niciodata de tine. Cu tine, poate...
Si da!, eram nelamurit, la naiba! :):):)
P.S. Era, si este in continuare, clar cine figura ca "starring" al "textului" tau... No hard feelings :):):)
P.P.S. Varianta 1) este cea corecta. Si textul "striga" in sensul dorit, n-am cum sa trec asta cu vederea.
P.P.P.S. Spune-mi ca nu accepti (in totalitate) definitia asta:
Selfishness (according to Merriam-Webster): seeking or concentrating on one's own advantage, pleasure, or well-being without regard for others.
* * *
Friends?
Vezi, uneori reusesti sa lasi impresia ca m-ai cunoaste un pic :).
RăspundețiȘtergereSigur ca am o definitie adaptata (chiar romantata :)) pentru selfishness:
Pastrez “seeking or concentrating on one's own well-being” dar elimin din definitia personalizata, cu acordul tau sunt sigura :), pleasure and advantage.
With “well-being” only it should be a fair statement.
Si-as mai scoate din definitia mea “without regard for others”. Pentru ca ma gandesc ca volatilizarea ”micilor insatisfactii” nu genereaza obligatoriu insatisfactii (mici medii sau mari) … for others (altfel ar spune ceva… nu?). Au contraire cred...knowing me. Stii ce urasc de fapt la micile …insatisfactii (chiar n-o exista alt cuvant?!?)? Felul in care actioneaza ca un anestezic perfect pentru…selflessness. I can’t concentrate on the well-being (pleasure/advantage :):):)) of others if I’m not happy. Greu de integrat asta in definitie :), dar nu poti spune ca e unfair, nu-i asa? It was a time when I was happy and selfless...remember? Probably not :).
How can you make someone smile if you don’t feel like smiling?
Si da, “usoara iritare” a razbatut…somehow. Un fel de “nu inteleg de ce e asa importanta prostia asta, ma enerveaza ca insisti, I’ll just ignore it until it goes away…o sa vezi ca nu mori daca n-o ai” (un altfel de pus la colt :) care ar putea fi citit chiar ca …selfishness). Ma gandesc ca “prostiile” erau importante tocmai pentru ca erau mici si banale…deci usor de satisfacut :) (chiar si cu un “I hear you…dear…can’t/won’t do that”).
Si da, as putea trai fara multe … prostioare….dar de ce? Daca “prostiile” alea ma fac putin mai fericita?
Ovcorz, asta e o discutie de dragul discutiei. Facem lucrurile pe care simtim ca trebuie sa le facem sau nu le facem pe cele care i-ar face pe ceilalti putin mai fericiti pentru ca nu consideram ca ar conta prea tare.
Dar nu cred ca e o alegere, cel putin nu o alegere constienta.
Must be..feeling triggered.
Anyways… there’s always chocolate.
Ce facem noi aici, acum se cheama un fel de polemica... corectiva (cacofonie inevitabila, de acord, dar necesara).
RăspundețiȘtergereNu pot sa nu apreciez, textual, forma deosebita pe care o pot imbraca niste platitudini... dar, care scrise de mana ta, sa ia forma unor arme. Taioase, reci... Deci, please cut, deep and wide...
Tot ce scrie aici, de doua zile incoace, ma face cumva sa-mi regandesc abordarile in atari situatii... cred ca nu sunt suficient de egoist (cu toata asumarea fireasca a "selfishness diferit de selflessness") ca sa pot incerca sa egalez performantele tale. Sa fie oare masura scriiturii data de abordarea personala a ego-ului? Poate...
Incerc (nereusind) sa trec dincolo de bariera (era sa scriu granita) vremelnica ce s-a asezat intre discursurile noastre, dar nu-mi iese. Si, clar!, nu-mi iese pentru ca realizez cat de putin ma cunosti, afirmand ca nu-mi amintesc despre your time of happiness (selflessness included)...
Mai mult, am senzatia ca cel mai mult iti displace sa fii pusa la colt (imi mai amintesc, cu greu, unele aspecte)... ca perfectiunea asumata (asumata, nu etalata) nu mai lasa loc imperfectilor... imperfectiunilor. E si asta un fel de approach towards living a life, admit.
Numai ca, in ceea ce ma priveste, located already on the wrong side of the fourties, ma voi stradui mai putin sa inteleg... optand pentru a lua totul asa cum (si cat) mi se ofera. E futil sa incerci sa dezlegi, sa diseci sau sa intelegi. Not these days...
* * *
Si cand te gandesti ce usor era sa spui lucrurilor pe nume, candva, nu-i asa? Feeling trigerred. Or not.
* * *
N-am mai mancat, de ceva vreme, ciocolata... cred ca asta e cauza.
Well...there are no books on this…
ȘtergerePolemica…explicativa mi-a trezit un sentiment intens si coplesitor de zadarnicie. Am regretat nevoia de a explica, mi-am dorit sa fi putut ramane in continuare fara cuvinte. Pentru ca stiu sa-mi explic dar nu stiu sa explic. Si oricum, cand intra in scena explicatiile nu mai ramane mult loc pentru altceva.
Dar atunci conta sa ma fac inteleasa. Nu ca sa fiu eu impacata. Si nici ca sa-mi satisfac vreun orgoliu cretin. Insa polemica ne adusese (sau noi adusesem polemica :)) la ceva ce parea o lupta oarecum absurda de orgolii chiar daca, citita la rece, probabil ca exact asta nu era. Probabil…
La momentul ala as fi putut doar continua in acelasi registru…distructiv. Asa ca am tacut...cu greu :).
Dar mi-e imposibil sa fac lucrurile pe care le urasc (din categoria ignore/vanish…).
Deci… nu. N-am zis “I don’t want…this… anymore” pentru ca aveam un ego supradimensionat de satisfacut sau pentru ca eu (lipsa majusculelor e neintamplatoare :)) nu pot fi ignorata sau pusa la colt. (btw, stii tu pe cineva, oricine, caruia sa-i placa sa fie pus la colt in any way, shape or form?).
E simplu, simplu de tot si cu toate astea nu stiu sa explic fara sa para egoist sau trufas, si jur ca nu e nici una nici alta.
Lucrurile merita lasate sa se intample atata timp cat NE fac bine (prezenta majusculelor e tot neintamplatoare). Mai mult chiar, cand nu chemam si nu aratam cu degetul gesturile/intamplarile ce ne plac ci vin ele…pur si simplu, inexplicabil. Si mai ales cand nu trebuie sa le alungam pe cele care ne supara pentru ca ele nu vin… pur si simplu, inexplicabil.
Pentru mine povestea asta avea sens cat era (sau promitea sa fie) flawless. Chiar daca nu-i gasisem sensul si nici nu eram convinsi ca vrem sa-l cautam (foarte probabil nu vroiam).
Flawless suna pretios si fals cand te gandesti ca povestea era construita pe clandestinitate, nu? Eu ma gandesc ca tocmai din cauza asta n-avea voie sa fie altfel.
Stiu, stiu … traiesc in lumea mea…
Batranetile…am apasat sterge in loc de raspunde… Recuperez empiric.
RăspundețiȘtergereSi-am uitat si ce vroiam sa-ti spun.
Ah… daca nu mi-ar fi clar ca nu stiu sa scriu as crede ca nu stii tu sa citesti :). Care emisiune? Altii aveau aspiratii de radio show… Eu ma gandeam la o rubrica permanenta intr-o revista glossy :).
Si tare mi-e ca lipsa complexului de ilegitimitate nu anuleaza deloc (da’ deloc, deloc, deloc :)) clandestinitatea. Pure denial.
Te-ai ingrozi daca ai afla cata inghetata am mancat eu vara asta. Ciocolata asijderea.
***
Druid a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Life ... according to myself":
Exact asta nu era, darlin' pretty... la rece. Sau la cald...
Si intuiesti corect (femeie, ce vrei!), inca o data ca a fi continuat atunci insemna a fi daramat, poate, intregul esfodaj de sentimente (delete, read: trairi) pe care se sprijinea acest... fragment disparat/disperat, dar necesar, din vietile noastre (nu pot gasi alta rima, vei intelege...).
Voi fi sincer, pentru ca nu stiu sa fiu altfel, vis-a-vis de tine, si-am sa-ti spun ca, oricat de afectat de aparenta lupta de orgolii ar fi fost "dialogul" nostru la distanta, voi recunoaste deschis ca lipsa lui mi-a creat un sentiment de alteritate, de disparitiei unei identitati a momentului... de care nu m-am vindecat, de-atunci, din 19 Septembrie, niciun moment.
Mai mult, recunosc, aveam atunci, ca si acum, atata nevoie de acest "dialog", incat - nu mai mi-e rusine s-o spun - nu a existat vreo zi in care sa nu vreau sa revin aici. Da!, aici unde nu e nimic, totusi, sau poate unde e ceea ce ar trebui sa fie, de fapt.
Daca as suna vreodata la emisiunea numita "Ask Ana", i-as spune moderatoarei sa transmita celor interesati ca-mi pare rau pentru ca poate am inteles gresit anumite mesaje, sau exprimari (asta, in cazul in care am inteles ceva...), dar ca nu-mi pare rau ca persoana careia ii este, in fapt, adresat mesajul exista, si prefera sa-mi asculte, uneori, peroratiile.
Si i-as mai spune sa transmita "dincolo" ca e foarte greu sa vorbesti, si sa te faci inteles (mai ales), dar e si mai greu sa nu poti vorbi... sa n-ai cu cine vorbi.
Si-as mai ruga-o pe "Ask Ana" sa-i spuna persoanei ca mi-e dor de ego-ul ei... asaaa supradimensionat cum parea el, cateodata. Si ca, desi si eu traiesc in lumea mea (aia in care am ales, ca si persoana de "dincolo", sa traiesc), nu pot/vreau sa ma rup de aceasta parte... virtuala, sau nu, a vietii mele. Atat cat e, e mai mult decat nimic.
Cat despre cladestinitate, i-as explica lui "Ask Ana" ca acea intreaga poveste era cladita, paradoxal, pe lipsa oricarui complex de ilegitimitate, pe sentimentul ca oamenii pot comunica in general, dar - mai ales - atunci cand stiu/simt ca de partea cealalta sunt auziti. Auziti de-adevaratelea.
Este, cumva, acesta un flaw? Nu m-as hazarda sa spun ca da.
Si cand ma gandesc ca, parca, i-am spus odata "welcome to my world"...
Informatie in premiera: n-am mai mancat inghetata de-atunci...
Publicat de către Druid pe fragmente dispærate la octombrie 09, 2012 3:55 PM