finally

Gooooood mooooorniiiiing

 

Life

Darling Pretty

C'è sempre un motivo

neputinta

As vrea sa ma pot certa cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu oricine “face jocurile” si stabileste destine. Sa spun cat e de nedrept si de crud sa se intample toate astea si ca nimeni nu merita sa treaca prin asa ceva…

As vrea sa-l fi putut pocni pe cretinul de veterinar care mi-a spus “ne vedem maine… daca mai traieste pana maine”, sa-i dau o palma care sa doara la fel de tare cat m-au durut pe mine cuvintele lui idioate.

As vrea sa pot face o minune, sa alung chinul si suferinta si durerea si sa aduc inapoi linistea si cheful de joaca. As vrea sa stiu ca sufletelul asta care se lupta pentru viata lui intelege ce-i spun si stie cat de tare ma doare ca nu pot face mai mult si cat de mult imi doresc sa fie in stare sa mai lupte si sa castige razboiul cu boala asta nenorocita… As vrea sa stiu ca n-am gresit atunci cand am ales pentru el … pentru ca am vrut doar sa-l ajut sa fie sanatos si sa traiasca…

Vreau un  miracol… cui pot sa-i cer un miracol?

 

Dust in the wind

dor

Citeam la umbra marului batran pe care nu ma indur sa-l tai. Nu stiu cand am uitat de carte si m-am lasat in voia gandurilor. Si mi-am dat seama cat de dor imi e de tata. Sprijinita de trunchiul aspru, uitandu-ma fara tinta peste dealuri, am realizat dintr-o data cat as vrea sa ma asez pe canapea, sa-mi pun capul pe umarul lui si sa stam asa…fara sa ne spunem nimic doar pentru ca se poate sa spui totul fara sa spui nimic.

Si-am incercat sa-mi spun “o sa ma gandesc la asta alta data, nu pot sa ma gandesc la asta acum” si mi-am dat seama de cate ori am facut la fel in ultimul timp…. In ANII de cand nu mai e. M-am ascuns de amintirile cu el pentru ca inca ma doare… si pentru ca nu stiu altfel, nu pot mai mult. Mi-e atat de dor sa ma simt protejata, ocrotita de toate relele, departe de toate grijile, asa cum ma simteam cand era el. E atat de nedrept sa stiu cum e sa simt asa si sa inteleg ca n-are cum sa mi se mai intample vreodata. Ma simt… orfana, aruncata intr-o  lume prea mare pentru mine. Ca un homeless care stie cum e sa fi stat intr-o casa frumoasa si calduroasa si se trezeste in ploaie, fara adapost si fara speranta. Credeam ca o sa doara mai putin cu trecerea timpului si nu e deloc asa.

Ma intreb daca l-am meritat si zambesc ca sa nu plang cand imi amintesc cum il intrebam “Iti dai seama ce noroc pe tine sa fiu eu fata ta?” si imi raspundea razand “Da, da… nu cred ca te merit”. Cat de dor imi e sa-l vad pe tata razand. Ma gandesc la cat il uram cand imi scana si cataloga “iubitii” si-mi dau seama cat de bravi au fost baietii aia ca au avut curaj sa dea ochii cu el a doua oara J (acu’ ce sa zic...fraieri ar fi fost sa dea bir cu fugitii J). Nu-mi amintesc sa fi fost vreunul caruia sa nu-i fi gasit macar un cusur J si daca stau sa ma gandesc acum cred ca a avut dreptate... Cand se mai incheia o idila stia intotdeauna cand e cazul sa vorbim si cand nu… Cand se linisteau spiritele (am fost drama queen de cand ma stiu) aparea zambind: “deci i-am dat papucii si astuia…oricum nu prea ne placea de el" si incepea sa enumere defectele pe care mi le spusese deja si sa mai inventeze altele pe langa. Si radeam amandoi...si uitam ca sufar din...dragoste... J.  In dimineata zilei in care m-am maritat m-a dus la coafor si cand, la intoarcere, am intarziat sa cobor din masina s-a intors catre mine si mi-a zis “daca nu esti sigura ca asta vrei te poti razgandi acum, nu trebuie sa te gandesti decat la ce vrei tu, ma gandesc eu la tot restul”. Cum Dumnezeu sa nu-l iubesti? Cum sa crezi ca nu mai e...deloc? A trecut atata timp si inca intind mana dupa telefon sa-l sun, inca ma gandesc "trebuie sa-i povestesc asta, o sa-i placa" sau "trebuie sa-l intreb pe tata ce sa fac, el stie sigur cum e mai bine".

Ma gandesc ca tatii de fete sunt speciali, ca un barbat nu e “complet” daca nu are sansa experientei asteia.

Ma gandesc ca ar trebui sa fiu fericita ca am avut noroc sa-l am... Mi-e dor de tata.

Si nu am cum sa plang pentru ca as avea nevoie de el ca sa pot plange.

dintr-o poveste

 

Stim de-acum ca printesa din povestea noastra nu era cea mai isteata dintre printese. Asa ca nu ne minunam prea tare sa aflam ca ea nu pricepu mare lucru atunci cand printul o intreba daca a primit …oglinda fermecata…

Dar atunci cand o intreba si a doua oara … se gandi ea ce se gandi si socoti ca ar fi bine sa trimita de peste munti si vai solie la castel . Si paznicul de care pomenise printul fu intrebat daca a ajuns oglinda printesei. Iar paznicul se mira tare de intrebare… si raspunse ca nimic n-a venit pentru printesa. Si ca o va anunta negresit daca se va intampla sa soseasca oglinda….care, fermecata fiind, putea sa se transforme in orice…asa ca solul nu prea stiu ce sa spuna ca asteapta.  

Si atunci printesa se gandi ca …cine stie ce-o fi vrut sa spuna de fapt printul. Dar se bizuia pe lamuririle ce aveau sa vina de la el…pentru ca printul avusese intotdeauna rabdare sa-i desluseasca lucrurile ce pareau de neinteles.

Doar ca printul se maniase … si se pierduse in zare… nici urma de el, nicio nadejde sa se lumineze printesa noastra. Sau poate printul nu se maniase pe printesa, se intreba doar cum de s-a pierdut solia pe drum…poate a gresit castelul… Asta s-ar putea sa nu aflam niciodata pentru ca printul din povestea noastra nu e deloc vorbaret si cand nu vrea el sa ne spuna ceva…apai nu ne spune nici picat cu ceara.

Eh, si s-a intristat printesa; nu tu oglinda, nu tu print… Si trecura zilele, si printesa se intoarse la indatoririle de la castel, inca mai confuza de cum o stiam. Si se ingriji ea de…ce trebuia sa se ingrijeasca. Si se intalni cu doamnele si domnii de la curte care o ajutau sa-si faca treaba de printesa. Si trecu prima zi.

Pe seara trimise si printul semn ca n-ar mai fi chiar asa manios… Dar printesa tot incurcata era si tot se chinuia sarmana sa… inteleaga. Si nu pricepea nimic…dar nimic-nimic-nimic.

Si dormi printesa noastra (putin si prost) si se trezi in zorii zilei urmatoare la fel de nelamurita cum se culcase.

Si acum se intampla … ce se intampla in basme (si cateodata in viata muritorilor de rand – doar ca atat de rar ca nu e de crezut). Cum se pregatea doamna noastra pentru inca o zi la castel, avu’ un moment de iluminare… nu se stie de unde i-a venit si cum. Dar a stiut intr-o clipa ca… stie. Probabil zanele bune s-au indurat si i-au dat un semn cand au vazut ca printul… nu si nu. Ajunse la castel si se duse glont la una din (multele) domnite cu nume frumos… ca al ei … se uita lung la oglinjoara noua ce sclipea pe scrin si o intreba daca nu cumva un sol i-o adusese ... in ziua cutare. J Dupa ce doamna incuviinta mirata, printesa (numai ea stie cum) o convinse ca printul suparacios J gresise putin domnita pentru ca… si aici printesa noastra spuse o poveste in poveste de se mirara pana si zanele care-i trimisesera semnul de ce e in stare. Si pentru putin timp nu mai paru chiar asa lipsita de istetime…doar un picut malefica J.

Si lua printesa oglinda si-o muta in iatac… Si-i spuse printului ca are oglinda… doar ca domnita “gresita” nu pastrase si misiva ce-o insotise, doar ii spusese, putin incurcata, ca era o scrisa din care n-a inteles mare lucru.

Numai ca printul plecase déjà… peste mari si tari. Si nu stim oricum daca la intoarcere va dori sa ne spuna ceva…

Si-am incalecat pe-o sa…

 

Luni

 

pick one :)