Sa radem cu...zane

O bucata (prea lunga) din ziua mea a fost astazi (nimic nou)  pierduta in taficul alienant din orasul asta mare si total dezordonat. Nu m-am plans, eram  intr-un fel fericita ca am regasit-o pe Frailica. Draguta de ea, nu parea deloc suparata ca am abandonat-o la “doctor” cat am trecut nitelus dincolo de Bosfor (buni plasticienii care au “lucrat-o” – nici urma de zgarieturica, cinste lor).

Nu stiu ce din filmul care se derula in jurul meu mi-a amintit de o intamplare de vara trecuta, cand ma aflam la volanul unei masinute (diminutiv neintamplator) inchiriate, incercand sa-mi amintesc la ce Dumnezeu foloseste ambreiajul (cu efectele secundare de rigoare), ratacita pe centura marii metropole Milano, insotita de un GPS confuz (din cauza reparatiilor in curs la o sosea ce nu parea sa aiba nevoie de reparatii) si o colega disperata ca nu vom mai gasi in veci hotelul si care repeta obsesiv “ti-am zis eu ca mai bine am fi luat un taxi”.

Eh, acum ca am “set the scene” sa introducem in peisajul cu doua doamne relativ agitate (for all the wrong reasons) o masina (ruland paralel-stanga cu jucaria pilotata de subsemnata), vehiculul in rol secundar fiind “populat” cu 4 domni in floarea varstei, extrem de volubili si foarte aplecati peste fereastra, gesticuland frenetic. Intr-un tarziu ii remarcam (aici parerile sunt impartitite: rezistenta la/lipsa de perceptie a “avansurilor”  se datoreaza maritisului prea sau nu indeajuns de indelungat; confuzante opinii..avem argumente pertinente si pro si contra). Nu mai spun ce priviri pline de o superioritate demna le-am aruncat prin geamul inchis macaronarilor obsedati de “agatamente”.

-          Ai vazut draga ca asta din spate are verigheta si si-o mai si flutura ostentativ? –

-          Ce nesimtiti!!!!

-          In-cre-di-bil!!!!!

Interactiunea de film mut dureaza un timp, dupa care broscarii obraznici demareaza in tromba vizibil iritati de lipsa de noastra de disponibilitate. Si atunci realizam ca amaratii conduceau o masina cu numar de Olanda si ce fluturau (pe langa verighete) era o harta. Iar noi ocupam tantose o caricatura de masina cu numar de Milano. Easy-peasy sa pui 2&2 toghether, este?….

Si uite asa le-am stricat reputatia italiencelor (yeeessssss!!!!).

Circumstante atenuante: colega e fruuuumooooaaaaaasaaaaaa raaaaauuuuu. Nici cu mine nu mi-e rusine (fir-ar ea de modestie :)) doar ca eu uitasem binisor de joaca in nisip atunci cand aparea ea pe planeta, asa ca pot sa dau linistita vina pe sex-appealul junioarei pentru situatia de toata jena in care ne-am pus, mult prea “aware” de nurii nostrii J.

De atunci ne salutam cu:

“Ce mai faci zano?”

“Eu fac bine zano, tu?”