So bene quanta fantasia ci vuole per partire
Si ritorna solo andando via
RE-MAR-CA-BIL videoclip. Cu un oras de care sunt indragostita si cu muzica ce ma face sa ies din timp. Combinatia perfecta.
30 mai 2012
Si ritorna andando via ... allora scrivimi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
As vrea sa pot scrie acum, dar am starea aia, pe care eu o numesc "de filme indiene"... sau "vietnameze", gen "O Floare si Doi Gradinari"... naiba m-a pus s-o ascult pe fata asta?
RăspundețiȘtergereDevalmasia de ganduri domneste (citeste: dicteaza), mintea mea e o dictatura sangeroasa, gandurile - decrete legi - si mai toate duc catre instituirea starii martiale sufletesti...
Ma uit afara... resturi paralizate, de materiale de constructii, o dezordine demna de o cauza mai buna, si cerul... cerul asta gris, rece si nepasator, parca, la toate rugile noastre de soare, de viata ...
Imi vine sa-mi aprind o tigara... o voi face, negresit, si sa trag fumul in piept, asa... ca in zilele bune... si sa ma intreb - si eu - cine sunt, si ce-am facut (ce am) cu mine...
N-am raspunsuri... nu stiu filozofa, stiu doar ca de fiece data cand ma aflu "la butoane", cineva, acolo, citeste... si - cred - intelege. Sau nu, dar pentru mine asta trece deja in subsidiar... important este ca citeste...
Straniei alchimii care a facut ca ideile unor „perfect strangers” sa gaseasca numitorul comun, chemat nevoie de a vorbi, scrie, comunica, ii datoram "totul".
E trist, dar adevarat, zilele in care nu(-ti, con permesso) scriu nimic, imi induc o mina vinovat-zambitoare pe fata...
Ce-ti trebuia Laura Pausini? Ce sa faca Laura Pausini? Sa ne aduca aminite de lucruri pe care, de cele mai multe ori, le dorim "ingropate" adanc, in memoria non-RAM... eh, in fine...
Mint... Ce bine canta fata asta... si unde merg versurile astea ...
Allora, niente c'e... oppure no?
Dunque, scrivimi non importa che, ma scrivi...
Talk to me, Goose...
“E se non avrai da dire niente di particolare
RăspundețiȘtergerenon ti devi preoccupare
IO SAPRO CAPIRE
e se non sai come dire
se non trovi le parole
non ti devi preoccupare
IO SAPRO CAPIRE “
Stiu. Tocmai de-aceea scriu aici. Nu conteaza ca sunt doar un biet Maverick (era sa scriu Yorick)... atunci cand gandurile, si/sau sentimentele contrarii ma apasa (des, in ultima vreme), ma refugiez aici...
RăspundețiȘtergereNu mai conteaza nici macar faptul ca, emotional, sunt o epava... de mult. Aici imi regasesc suflul... daca nu pe cel artistic (sic!), atunci macar pe ce sufletesc.
Extraordinar, nesperat, (dar) absolut adevarat...
Ne trebuie Pausini (or whoever can do the same trick) pentru ca NOI NU VREM de fapt sa tinem ingropate toate lucrurile alea…
RăspundețiȘtergereLe sufocam si le ascundem pentru ca asa e …prudent, safe, comod…
(pot sa mai gasesc cateva sinonime dar nu cred ca e nevoie.. tu saprai capire). Cumva ajungem sa ne mintim ca e vrerea noastra. Pana ne apuca midlife crisis sau cum Dumnezeu s-o chema faza aia in care facem un total intermediar si-l punem frumusel langa forecastul de odinioara. Si parca nu prea se potrivesc. Nu ca totalul n-ar fi … multumitor, doar ca realizezi ca “depasirea” n-a adus mari bonusuri. In nici un caz pe-alea pe care le anticipai, pe care nu stii sa le definesti cu precizie dar stii fara dubiu cum ar fi trebuit sa te faca sa te simti. Si incepi sa te intrebi cum, unde, cand si mai ales DE CE ai sarit un quality gate. Pentru ca ai certitudinea ca ai facut totul asa cum scrie la carte. Si totusi…
Asa ca Pausini ne trebuie ca sa inchidem cercul, ca sa intelegem ca “in control” inseamna… fix cat iti aduce in schimb adica… nu mare lucru… Am zis :).
Din (ne)fericire e atat de putin timpul pe care-l furam pentru introspectie, pentru disectia propriilor emotii, pentru interactiunea virtuala ce pare rupta dintr-un scenariu suprarealist, incat “riscul” de a face “de-adevaratelea” ceva inspre corectarea traiectoriei tinde spre -∞. Chiar daca prin corectarea traiectoriei nu s-ar intelege nimic maret si/sau definitiv. Asa ca doamna constiinta poate dormi in continuare linistita. Pe spezele multor alte insomnii. Doar altarul doamnei constiinta mistuie orice sacrificiu. Pentru ca (se spune) ca ar merita.
Si sarbatorim fiecare zambet “la monitor” sau la ecoul monitorului ca pe un fel de victorie tacuta, un sacrificiu mai putin pe altarul unei cauze despre care stim (stiam?!) tot doar ca TOT ne pare acum atat de putin….
Trebuie sa-ti spun, trebuie sa stii…de ceva timp refuz sa-mi recitesc orice postare/comentariu pentru ca am convingerea ca foarte putin din ce scriu aici ar trece de “cenzura prudentei”. Si din pricina asta, dupa fiecare “enter” care elibereaza in web (acelasi cuvant ca pentru panza de paianjen)... gandurile mele necenzurate, nu pot sa nu-mi reprim teama ca franchetea asta intentionata risca sa trezeasca constiinte si sa-mi alunge (din nou) interlocutorul.
Ceva mai devreme ma intrebam daca am luat-o un pic razna. Acum am raspunsul: clar NU. Eu sunt perfecta. Nu pot spune acelasi lucru despre tot restul lumii.