Noi nu, niciodata

Nu stiu de ce n-am mai scris, sigur n-a fost  din lipsa de inspiratie. Desi probabil ca e incorect sa numesc inspiratie toata invalmaseala de chestii care mi se invart prin cap. Si cred ca de-asta n-am mai scris, sunt ganduri pe care  mi-e greu sa le descalcesc ca sa le pun in cuvinte. Pendulez intre o existenta definita de “facts” si o realitate in care domnesc emotiile, lume paralela in care ma ascund ca sa incerc sa ma regasesc.

Facts versus emotions – incearca sa percepi aceeasi realitate intr-un fel sau in celalalt si ai sa te gasesti in doua lumi diferite. Lumi in care ai nevoi, asteptari si valori diferite, nu neaparat (sau nu intotdeauna) contradictorii. In refugiul guvernat de emotii ma prevalez cu egoism de permisivitatea/clementa unui moral waiver. Si imi dau falsa libertate de a-mi imagina din cand in cand cum ar fi daca realitatea unde contez doar eu, emotiile si impulsurile mele ar invada realitatea pragmatica. Nu s-ar intampla pentru mult timp, doar atat cat sa inteleg.

De fapt cred ca gresit este sa nu scriu decat atunci cand am certitudinea ca mi-am transpus complet si total inteligibil  in cuvinte gandurile si emotiile. Gresit pentru ca oricat de obosit ar fi piticul responsabil cu crosetatul cuvintelor tot mai poate face cate ceva, iar putinul ala pe care reuseste sa-l impleteasca conteaza. Pentru ca EU inteleg mai mult, indiferent cat de putin e “mai mult”.

Nu sunt depresiva si nu sunt confuza. Nu cred ca sunt nefericita, desi daca m-ar pune cineva sa raspund repede-repede fara sa am timp sa rafinez raspunsul n-as spune nici ca sunt.

Nu m-am ratacit si nu ma caut.

Incerc doar sa inteleg de unde-mi vin unele dubii.

Indoieli ca “EU nu, niciodata..” pe care l-am spus de atatea ori era cu adevarat al meu, din mine si pentru mine. 

Paradoxal, am impresia ca l-am folosit de prea multe ori pe “EU” impotriva mea. Nu e dramatic, nici trist, doar o constatare. Probabil ca n-am putut mai mult decat sa ma mulez pe o matrice comoda si conventionala. Ca sa-ti poti lua demonii de brat sa le ceri sa-ti arate unde ar vrea sa te duca ar fi fost probabil nevoie de un “material” care a lipsit atunci cand s-a facut aliajul din care am fost modelata.

Si azi s-au ascuns toate cuvintele potrivite insa am ales sa nu le mai astept, e o vreme care obliga la introspectie, cine sunt eu sa ma opun?

 

Noul cuvant ar fi putit fi “addictive”, chiar daca n-ar fi avut sanse la primul loc pe podium.

I’d have stayed addicted…