Pictura pe tavan intr-un spatiu pentru fumat

Dupa mine si-au irosit talentul. Si ma refer strict la manuitul pensulei, ca nu mi se pare ca e prea profunda abordarea daca e sa analizez ideea (subiectiv, recunosc!!!!). Pentru impact garantat puteau macar sa deseneze si pe podea niste demoni care asteapta cu focul facut si cu furcile la picior ranjind plini de satisfactie.

Ce ma irita e ca primesc "palmute" din astea pe email de la persoane a caror singura virtute/calitate e ca nu fumeaza.

Era la un moment dat o campanie anti-anti-fumat, parca Ciutacu era "vinovat", avea dreptate: ma simt discriminata!

Si macar daca-as fuma "ca turcii". De fapt turcii fumeaza destul de putin si destul de putini, pot sa afirm asta in cunostinta de cauza, pentru ca zilele astea am fumat "cu turcii".

Off road?

Dupa ce am dat dreptate clasicilor in viata care ma sfatuiau sa am grija ce-mi doresc ca poate mi se-mplineste am reusit sa ma adun de pe drumuri. Btw, c-o fi fost broscuta, pestisor de aur sau zana cea buna al’ de mi-a implinit dorinta are mari lacune la geografie. Amsterdam era fix in directia opusa si oarecum pe alt continent!!!!

Si mai aflu si ca e gata gata sa raman singura pe strada :). Ce-i drept gurile rele spun ca nu e tocmai safe pe aceeasi strada cu mine, dar asta numai in real life si numai atunci cand conduc. Ce sa te astepti de la gurile rele? Sunt …. rele si un picut misogine dar n-as putea sa spun ca sunt si mincinoase :)).

Am incercat sa recitesc ce-am scris recent, n-am gasit nicio "amenintare", cross my heart!
However… teama, culpabilitate?!? Definitely clima din AZ nu e chiar cea mai potrivita pentru reflectii :) :).

Eu am renuntat la reflectii si functioneaza. Tendinta de a transforma lucrurile in mai mult decat ce sunt in realitate sau in potentiale bombe cu ceas a existat si la mine (si nu ma refer numai la “surogate”) dar am decretat ca trebuie ignorata. Si cum as fi putut sa nu-mi respect propriile reglementari? Mai ales ca e destul de frustrant sa-mi conduc chiar si cele mai inofensive actiuni dupa regulile scrise in matrici.

Whatever…don’t mind me…I’m the wicked witch, guilty as charged! Fie si numai pentru ca nu masor pseudo-libertatea. E atat cat e, nici “prea multa”, nici “prea putina”. N-o proiectez pe termen mediu sau lung, nu fac previziuni si nu analizez perspective, mi-e de ajuns ca fac asta in tot restul timpului cu toate celelalte lucruri. De-asta mi-e bine in bucatica de timp cat merg paralel cu autostrada :). Pentru ca nu stau sa cantaresc, sa masor si sa evaluez. Pentru ca "spun" ce-mi trece prin cap fara sa ma autocenzurez si, ca si tine, simt cateodata ca regasesc un “eu” pe care il pierdusem (ma rog, cand il pierdusem nu spunea bancuri deocheate :) :) :), nu stiu pe unde-o fi umblat intre timp).
Ma bucur deci ca nu ai ales exclusiv “autostrada”, drumurile mai putin umblate au si ele farmecul lor, chiar atunci cand nu duc nicaieri. Sau mai ales atunci...


Si absolut fara nici o legatura : vreau in vacanta!!!!!!

daydreaming

There are no rules of architecture for a castle in the clouds.

Quote of the day

Skill is successfully walking a tightrope over Niagara Falls. Intelligence is not trying.

E minunat sa inveti lucruri noi

Cand mi-a ramas gandul la notebookul ala mic si dragut ca o bijuterie nici nu ma gandeam cat de mult o sa ma ajute sa-mi imbogatesc cunostintele tehnice.
Si pentru ca facea parte din categoria tentatiilor nepericuloase, sau ma rog daunatoare exclusiv contului bancar, am zis….la naiba… aia nu, aialalta nu … IL IAU. Si l-am luat. Cand sa-l platesc ma gandesc: chiar imi trebuie? Hmmm…nu tocmai, de fapt ce mi-ar trebui e un telefon nou (ie m-am plictisit de telefonul asta, vreau unul din ala subtirel si cu touch screen). Si cum era sa plec fara telefon? Ca doar pentru el venisem :). In plus telefonul pe langa notebook era aproape gratis, era pacat sa-l las acolo. Si se potrivesc asa bine, amadoua micute, dragute… ca niste bijuterii…
Daca ma gandesc bine chiar am facut o economie, as fi putut sa-mi iau bijuterii adevarate, cu pietre pretioase adevarate…sunt cumpatata de-a dreptul.
N-o sa povesesc cum a fost transformata in mod meschin valoarea investitiilor mele in potentiale schimburi de ulei auto, cauciucuri si Dumnezeu mai stie ce alte tampenii de care se pare ca masinile “au nevoie”. Yeah right, now CARS HAVE NEEDS?!?!
Evident ca notebookul nou are si el nevoi. Nu poate fi complet fara internet. Si pentru ca sunt o persoana responsabila si chibzuita (cum s-a demonstrat deja) n-o sa folosesc mobile connection acasa, mai ales ca merge execrabil. Asa ca a aparut evidenta necesitatea unui router wireless. Pe care l-am cumparat. Pe care a trebuit sa-l montez singura, sau aproape singura pentru ca la un moment dat aveam prea multe mufe si prea putine gauri pentru ele asa ca am “sunat un prieten”. Privind in urma, partea in care stateam pe covor, uitandu-ma siderata la niste scheme chipurile self-explanatory si la un manunchi de cabluri pe care incercam sa le imperechez cu gaurile din router si calculator a fost cea mai usoara.
Ce-a urmat a fost memorabil. Cu user guide for dummies reusesc sa setez routerul si sa-l testez. Functioneaza perfect. Insa…aflu de la cunoscatori ca trebuie encrypted, ca sa nu dam net la tot cartierul si sa nu ne hackereasca…hackerii. Ma uit in instructiuni…e ceva si despre asta, cat de greu poate fi?
Cryptam … si aici incep sfaturile priceputilor pe care tot eu ii intrebasem ce si cum e mai bine sa fac.
WPA e mai bun decat HEX, nu se pune problema de WEP care e zero barat, mod AES e recomandabil in loc de TKIP, vezi ce optiuni ai la MFP, nu face broadcast la SSID, pune IP static si MAC filtering.
STOOOP!!!! Se poate sa primesc instructiuni de tipul: “jos, in bara langa ceas ai o iconita in forma de inimioara, faci click dreapta (dreapta ta sau dreapta mea?:))), properties, pe properties te duci pe tabul 2 unde selectezi a treia optiune?!?!?!?” Priceputii se desumfla rapid: “daca nu poti sa faci diferenta intre IP static si IP dinamic ce Dumnezeu sa-ti mai cerem”?
Trecem la artileria grea “….lasati-ma asa, prada hackerilor, cu reteaua neprotejata…” Se induioseaza si continuam. ("save the damsel in distress" a functionat intotdeauna :)).

Dupa lupte grele, nervi intinsi la maxim si sentimentul acut ca am trait degeaba si nu pricep nimic reusesc.
Surpriza… desktopul merge, laptopul de serviciu merge, notebookul… nu.
Si o luam de la inceput, verificam setari, refacem setari, din nou GATEWAY, PPPoE, DHCP, IP, WLAN, WAN dinamic, LAN static, WEP, ASCII HEX. MAC, WPA, AES, TKIP, MFP,DNS, SSID.
Si din nou totul functioneaza mai putin bijuteria.
Priceputii capoteaza unul dupa altul. Nimeni nu mai intelege nimic. In final tot ce aud e “n-are de ce sa nu mearga, ar trebui sa mearga, altceva nu stiu sa-ti spun.” Raman singura, eu si cele 3 computere dintre care unul se incapataneaza sa nu se conecteze.
Renunt… Revin…a doua zi. Trebuie sa gasesc o solutie. Si incep sa caut update-uri de drivere, instalez cea mai recenta versiune de IE (pentru cine nu stia IE6 s...ks). In tot timpul asta injur tastatura care s-a comutat din proprie vointa pe fn si-mi face orice search un cosmar. N-am timp acum sa vad cum o intorc la starea initiala, intai sa termin ce-am inceput.
Dupa cateva zeci de injuraturi pe aceeasi tema (tastatura nenorocita!!!!) am o revelatie: BIIIIINGGGGG!!!! Tastatura care scrie ce vrea muschiu’ ei, router encrypted cu PAROLA alfanumerica… adicatelea compusa cu manuta mea de la ….tastatura cu pricina?!?!?
Sa fie parola? Doar parola? Verific si …. Evident ca merge.

Exact ca intr-un banc cu prosti care suna la help desk:

Helpdesk: Are you sure you used the right password?
Customer: Yes I'm sure.
Helpdesk: Can you tell me what the password was?
Customer: Five stars.

De fapt bancul era cu mine. Si evident ca nimeni niciodata n-o sa stie de ce a durat atat de mult sa setez un nenorocit de router. Si daca intuieste cineva vreodata n-am sa recunosc nici schinguita.

(edit: "vorbareata" mai sunt.... n-am rabdare sa ma recitesc)

Despre necesitatea surogatelor

(Kandinski - Small pleasures)

Cred ca intr-o forma sau alta am disecat deja de cateva ori cam toate ideile legate de subiectul asta, inca de pe cand ma intrebam ce caut eu pe strada asta.
In esenta banuiesc ca totul se reduce la nevoia de ceva mai multe “grade de libertate” decat este socially acceptable. Si nu numai pentru ca e socially correct ci mai ales pentru ca este comod si safe, aleg sa-mi hranesc partea rebela de ego cu un fel de surogat de libertate. Blogul, calatoriile si iesirile “bussines related”, incapatanarea si egoismul cu care tin sa am bucati din zilele libere pe care sa nu le impart cu nimeni, toate sunt componente ale surogatului.
Cat de reala e nevoia asta si mai ales cat m-ar costa sa n-o satisfac? Habar n-am. Pentru mine e o forma de a-mi pastra echilibrul si pentru ca n-am veleitati de martir de dragul martirajului nici n-am sa incerc sa vad ce se intampla daca-mi jertfesc micile mofturi pe altarul lui “asa ar trebui, asa e bine, asa se face….”.
Mi-e clar ca sunt egoista, daca e sa ma pshianalizez dupa regulile (aproape) unanim acceptate, dar mi-e mai bine egoista pentru ca ma simt de cele mai multe ori datoare in primul rand fata de mine si apoi fata de cei din jur. Si atata vreme cat “egoismul” meu nu impacteaza dramatic “lumile” celorlalti nu vad de ce nu mi l-as ingadui.
“The person that you are going to spend the rest of your life with is yourself so you owe it to yourself….” Nu e cel mai altruist motto dar nici n-am candidat vreodata la titlul de “altruistul anului”, so I can live with it just fine :).
Nu mi-amintesc sa ma fi simtit vreodata dependenta de relatii, nu inseamna ca mi-ar fi confortabil sa traiesc in afara relatiilor de orice fel ar fi ele, insa nu sunt si n-au fost ratiunea mea de a trai. Mi-e bine in familie si nu mi-ar fi fost probabil daca as fi ales o viata solitara, maternitatea a fost cea mai fantastica experienta pe care am trait-o (si o traiesc) si stiu ca n-as fi intreaga altfel. Cu toate astea ma percep mai mult ca individ decat ca parte din ceva, indiferent cat de bun e “ceva-ul”.
Probabil ca doza de cinism pe care am avut-o dintotdeauna (si care castiga teren vazand cu ochii pe masura ce trece timpul) poarta “vina” felului in care vad lucrurile. Am privit intotdeauna cu oarecare scepticism teoria sufletelor pereche, a jumatatilor aceluiasi intreg. Prima oara cand mi-am vazut copilul “in carne si oase” am avut pentru cateva secunde doar un coplesitor sentiment de responsabilitate in locul valului de duiosie si dragoste neconditionata la care ma asteptam si mi-a fost teama ca nu sunt “normala”.
Nimic din ce m-ar face pentru totdeauna parte inseparabila din ceva nu m-a facut sa ma simt in largul meu, cu toate astea sunt recunoscatoare impulsurilor care m-au facut sa aleg sa fiu parte din tot ceea ce sunt.
Dar totusi, am nevoie de supape, mi-e bine cu surogate si n-am sa renunt la ele.

Si stiu ca asa cum m-am imprietenit asa de bine cu gustul indulcitorului hipocaloric incat nu-mi mai place gustul cafelei cu zahar probabil ca nici cu libertatea ne-contrafacuta nu m-as mai impaca :).

Dupa 20 ani….

Exact ca-n Dumas… si la fel cum din Dumas nu-mi mai amintesc altceva decat titlul, despre liceu nu mai stiu decat ca acolo sunt 4 ani din viata mea.
Ma suna o fosta colega de liceu, una din putinele cu care am tinut legatura fara intrerupere sa-mi spuna ca organizeaza intalnirea de 20 ani de la terminarea liceului. Whaaaaaaat? 20 ani? Fugi draga de-aici…. no way sa fi trecut 20 ani.
Trec de socul initial ca sa aflu ca fata (am cautat ceva mai appropriate tinand cont de context dar n-am gasit) are o lista cu numele tuturor colegilor de liceu, si ca stie aproape despre toti pe unde sunt, ce-au facut, cand, de ce si cu cine. Realizez ca imi mai amintesc numele a max. 5% dintre ei, nici sa ma impuste cineva n-as reusi sa le asociez si figuri. Nu cred ca m-am sclerozat, am memorie selectiva, atat.
Ca sa nu ma fac chiar de poveste ne intalnim la cafea si-mi face un refresh. Aflu o gramada de amanunte din viata mea, pe care sa mor daca reusesc sa le regasesc pe undeva printre propriile amintiri: cu cine am chiulit de la diverse ore si unde ne-am dus, cui i-am dat 2 palme in timpul orei pentru ca-si agatase capacul de la stilou in parul meu (si tot pe mine m-au dat afara :( ). Si ce-i mai important aflu cu cine din clasa “m-am vrajit” (jur, chiar asa s-a exprimat). Pe-astia ar fi politicos sa ma prefac macar ca-i recunosc, nu? Alt motiv de mirare pentru mine, pe latura asta chiar am niste amintiri din perioada aia, dar sigur nu erau legate de colegi de clasa :) :).
Despre un Victor parca mi-as aduce aminte ca era frumusel, avea ochii albastrii si era cam ….tut dar nu-mi prea vine sa cred ca am avut vreo legatura cu un ….Dorel :) :) :).

Fata asta este o arhiva ambulanta de informatii despre viata mea, ar putea sa-mi scrie memoriile.
O sa ma distrez pe cinste, abia astept. Pana atunci sa nu uit cand ma duc la mama sa caut printre fotografii, poate mi se mai reactiveaza vreun circuit.

Halal educatie

Cam pe la ora la care se intoarce si Cenusareasa la domiciliu, descui incetisor usa si intru in casa cu grija sa nu perturb odihna membrilor normali (zic ei) ai familiei. Cand credeam ca mi-a reusit miscarea se aud doua talpi mititele lipaind pe gresie acompaniate de un sonor:
“Maaamiiiii, tu stii cat e ceasul?!?!”
“Stiu ca a trecut demult ora ta de culcare”.
“Da’ a trecut de si mai mult ora ta de venit acasa!”