Despre…nimic (sau ”I'm blonde inside" day)

Parca totusi vine primavara....
Si cu asta am epuizat subiectul despre vreme, what next?
Am imprumutat starea “nu am chef azi” (pentru asta nu vrei drepturi de autor sper, o returnez)…dar se pare ca la mine vine la pachet cu “n-am idei azi”…

Asa ca luam la disecat “chestiunea zilei” :)… analiza pe text. Intr-un mod organizat. Incepem cu sfarsitul.
Putem negocia cum impartim drepturile de autor :). Ne rezumam la titlu? Nu stim…pana nu ne lamurim cum de ce/pentru cine/cand/cum/unde ar fi suparator. Pentru mine nu, m-am dezvatat de “vorbit singura”. Si tot trebuie sa incheiem oficial etapa despre care vorbeai.
“Mothers monthly meeting”
… m-am lasat, cam ca tine de fumat, tot in interesul sanatatii, diferenta e ca eu nu le duc lipsa. Deloc. Plicticos si useless…Un fel de combinatie intre bancurile “blonda, 180 cm, 90-60-90….. nu vand nimic, doar ma laud” si ala cu ”sotul meu are foarte multi prieteni, doneaza foarte multi bani, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di tati, nu ni plictisim di loc” (ops, nu cred ca era decent sa-l citez pe ultimul, chiar si incomplet).
Barmani.
Let’s set things straight here: late thirties it’s really mid to late thirties (nu c-ar schimba ceva, doar de dragul acuratetii :)) si bonding se rezuma strict la scopuri de business: livrare prompta si de calitate.
Timp pentru hang-out vs. famlie.
Long story cut short: “I’m on a looooong leash”. De fapt nu e chiar fair ce spun, am exact ce vreau daca ne limitam strict la subiectul asta. Si fara ca familia sa “sufere” in vreun fel. Nu mi s-a parut niciodata ciudat pentru ca niciodata n-a fost alta situatia, asta e normalitatea mea. Un fel de normalitate concentrata daca e sa vorbim despre viata de familie. Espresso vs. American coffee (sa nu-mi spui ca “te-ai lasat” si de cafea). Suntem “espresso” family.
Am intins coarda la un moment dat, fara sa-mi dau seama. Tot de la drumuri “mi s-a tras”. Dar pe vremea aia erau drumuri foarte lungi, am avut si assignmenturi de 2-3 luni cand ma intorceam acasa un week-end la 2 saptamani. In celalalt week-end lucram, din camera de hotel pana noaptea. Pana cand fi-miu (avea 4 ani cred) mi-a spus “nu vreau sa merg la scoala si sa invat cum ai facut tu, o sa fiu tot timpul plecat si nu-mi place”. Partea proasta era ca mie-mi placea :(, nu ca stau mult plecata ci jobul in sine. Asa ca am facut “emergency family meeting” i-am urcat in avion si i-am luat cu mine, ei faceau turism, eu lucram. In weekend de obicei era amusement park (abia astept urmatorul roller-coaster).
Ne-am facut un obicei din asta, la fiecare plecare “lunga” ei au 10 zile de vacanta extra. Dupa asta fi-miu a intrat in faza “my mommy’s cool” cu varianta competitiva “much cooler than yours” si inca n-a iesit din ea :).
Acum plec mai putin, o saptamana pe luna de obicei. Chiar am anulat plecarea din februarie, nu ma simt inca in stare sa ma intorc pe aeroportul “ala”. O sa trebuiasca s-o fac in curand, nu stiu cat o sa mai aud “in own time dear, you’ll do it when you’ll fell up to it”.
Nu sunt facuta sa fiu 100% mama si sotie si chiar cred ca am noroc ca ai mei inteleg si accepta (am o banuiala ca a inceput sa le si placa hihihi). Cat despre iesirile de felul celei de luni, sunt suficient de rare si de anoste ca sa nu conteze. Deloc. Pentru nimeni :).

Cam atat, altfel am impresia ca “incheiem etapa” numai pe jumatate.

Breaking news... azi nu e joi :(