Aveam acum ceva timp o discutie cu o colega, mult mai marcata de viata corporatista decat m-am simtit eu vreodata si am ajuns invariabil la discutia egalitatii de sanse intre sexe.
Desi subiectul nu m-a frustrat la fel de mult n-am putut sa nu ma intreb daca nu are cumva dreptate cand conversatia a ajuns in punctul asta.
E mai usor pentru barbati zice ea. Daca avem pozitii similare, intotdeauna femeile sunt pe cele unde munca e ceva mai multa si nu stiu cum naiba se face ca de la un nivel incolo sa dai cu tunul nu gasesti o femeie. Oricat ne-ar incanta newsletterurile cu miros de gazeta de perete in care ni se flutura pe sub nas realizarile si mesajele mobilizatoare ale cate unei femei S(enior)EX(ecutive) e imposibil sa nu citesti printre randuri ca performanta e cu atat mai mult de admirat cu cat e vorba de o … ea. Adica? Ele, bietele razbesc mai greu pentru ca ce? De ce ar fi performanta surprinzatoare pentru ca e vorba de o femeie?
(Btw, acronimul SEX nu are nici o tenta misogina, e folosit in aceeasi masura si cu aceeasi fervoare pentru ambele sexe.)
Cred ca tine foarte mult de ce asteptari ai. Daca stereotipul femeii de cariera ti-a intrat in sange si un pitic iti sopteste in creier in permanenta ca TREBUIE sa fii super-woman atunci n–ai scapare, depresia e dupa colt si ai toate sansele sa gasesti in fiecare frana si in fiecare esec o umbra de discriminare…
E clar ca n-o sa putem actiona niciodata micile parghii aparute seara tarziu in pub, dupa mai multe pahare iumpreuna cu Gurul organigramei si/sau bugetului pentru ca nu suntem niciodata acolo la orele alea :). N-avem cum sa fim, Super-woman nu bea si nu spune glume deocheate, corect?
Si oricat ne-am supara, uitam de multe ori sa ne scoatem ochelarii de cal si asta nu ne face cele mai placute colege.
Mi-amintesc o cina unde, dupa ce atmosfera se relaxase, s-a ajuns invariabil la ultimele barfe. O don’soara (care nu era evident prezenta) ii facuse avansuri mai mult decat explicite unui client f. high level noaptea tarziu intr-un bar. Taberele s-au impartit aproape instantaneu, barbatii zambeau amuzati si pot sa jur ca multi dintre ei se gandeau ca ar fi fost o idee buna sa fie si ei pe-acolo iar femeile incepusera s-o disece semi-revoltate pe “obraznica”. Discutia a fost inchisa elegant de un coleg (gay declarat) care profitand de avantajul ca “joaca” in ambele echipe mi-a soptit suficient de tare cat nu scape nimeni remarca: “Couldn’t blame her, huh?” Am izbucnit in ras si n-am putut sa nu-i dau dreptate. Intr-o lume ideala in care am putea face tot ce ne trece prin cap nu stiu cui nu i-ar fi venit aceeasi idee dupa ce petrecea mai mult de 30 min. in prezenta respectivului. Si tinand cont de toate cele spuse pana acum se pare ca nu e cazul sa ma refer exclusiv la femei :) :) :).
Mi-e clar ca pentru femei e mai greu sa INCEAPA sa se faca auzite in lumea asta dar nu cred ca tine atat de discriminare cat de cutume atat de adanc inradacinate incat nici un curs de egalitate in diversitate n-o sa le elimine complet. Si-mi mai e clar ca lumea de bussiness e atat de sexualizata pe cat vrem noi sa fie. A mea e unisex... face totul mult mai simplu.
Si stiu ca sunt depasita dar cred ca oricat de multa satisfactie ti-ar aduce munca ea trebuie sa ocupe atata loc in viata ta cat sa nu te lase sa uiti sa si traiesti.
E sambata… ma duc sa traiesc putin….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu