30 septembrie 2012
28 septembrie 2012
Good news, bad news
Vestea buna, ce spun eu buna, vestea EX-TRA-OR-DI-NA-RA este ca prietena mea de suflet o sa fie mamica. De gemeni J. Nici macar nu sunt geloasa desi gemeni “comandasem” si eu acum … cativa ani. Dimpotriva, sarcina asta e o bucurie imensa pentru mine, la fel de mare cat a fost a mea. Vestea proasta e ca pana acum sarcina ei e tare grea… Toate “bucuriile” primului trimestru in varianta cea mai urata. Vestea buna e ca gemenii cresc frumos cu toate ca mama lor nu reuseste sa inghita mare lucru.
“Bransata” permanent la problemele sarcinii ei realizez la un moment dat ca nici eu nu ma simt prea bine. Prin eliminarea succesiva a posibilelor cauze si suprinse de similaritatea simptomelor ajungem noi la concluzia inteligenta ca s-ar putea sa sufar de “sympathetic pregnancy”. Cu toate ca eram impacata cu “diagnosticul” si mai ales cu prognoza (nu mai e asa mult pana se termina primul trimestru) m-am gandit ca n-ar strica niste investigatii. Care au infirmat (previzibil zic unii carcotasi JJ) rezultatele analizei noastre si mi-au lipit eticheta de “anemie feripriva severa”. Cica asta nu se rezolva in nici un caz in doar 12 saptamani… Pana se nasc gemenii sper sa ma repar pentru ca altfel n-o sa am aprobare sa-i iau in brate. O sa inghit luni de zile niste pastilute roz in speranta ca o sa se lipeasca fierul de mine. Pe langa ele vitamine si minerale cu pumnul si niste tincturi scarboase…bleah… Mai fac un pogon de analize, sa cautam si eventuale defectiuni conexe.
Daca citesc (d-aia nu e bine sa citesti…), simptome as avea… Dar cine n-are simptomele astea?
- slabiciune, oboseala si lipsa rezistentei la efort – e bine ca nu se mai cheama lene J
- dificultati in concentrare – confuzia si ineficienta aveau o explicatie…(alta decat prostia)
- irascibilitate – ma multumeam cu PMS ca scuza J
- stari de ameteala, tahicardie – pana acum singurele care m-au ingrijorat putin…putin mai mult
- tegumente palide – hmmm… n-as zice
- dorinta de a ingera substante care nu sunt neaparat comestibile. In particular, o pofta pentru inghetata poate fi un semn de anemie din lipsa de fier – de ciocolata nu zice nimic…la necomestibile n-am poftit
- dispnee (respiratie anevoioasa) in timpul exercitiilor – n-am avut ocazia sa verific J
- cefalee – n-am, cat exista analgezice nu m-ar deranja nici daca as avea
Nu mai citesc prospectele medicamentelor pe care le iau, sigur as reusi sa-mi induc toate efectele secundare…
27 septembrie 2012
26 septembrie 2012
25 septembrie 2012
18 septembrie 2012
Life ... according to myself
E incredibila capacitatea lucrurilor ce par complicate si de neinteles de a se revela dintr-o data intr-o lumina de o simplitate si o claritate uimitoare. E nevoie doar sa le dai timpul si tihna fara de care nu pot fi reduse la esenta. Si atunci…intelegi. Odata ce imaginea s-a limpezit e de-ajuns s-o privesti ca sa stii ca ai raspunsurile. Raspunsuri care-ti pot placea sau nu, asta de cele mai multe ori conteaza mai putin.
Nevoia asta infrangibila de a descifra…totul poate parea anapoda. Si probabil chiar este. Nu si pentru mine, asa ca imi asum “ciudatenia” asa cum imi asum toate analizele care ma fac sa fiu ce sunt. Unique…just like everyone else J.
Nu cred in rezolutii apodictice, in reguli si retete universale si infailibile. Cu toate astea, lasand idealismul de-o parte, am acceptat (tarziu si cu greutate, admit) axioma potrivit careia compromisul este inevitabil parte din viata. Masura in care imbratisam compromisul face totusi diferenta. Pentru sine si pentru ceilalti deopotriva. (“Face diferenta” e sigur un calc dupa engleza, nu stiu daca a fost oficial “importat” in romana dar cred ca n-ar fi o idee rea… my two cents.)
Pana la urma chiar si compromisul e masurabil. Evident ca rezultatul depinde de sistemul de referinta. Dar odata ce stii la ce te raportezi e simplu sa vezi ca e tolerabil atata timp cat iesi “pe plus”. Depinde de gradul de acceptabilitate (citeste egoism) al fiecaruia cat de mare trebuie sa fie “plusul” astfel incat minusul sa poata fi neglijat. Stim ca astea sunt regulile jocului, asta e viata (ie real life/ie what we signed up for).
Outside of … real life (and inside God knows what J) se intampla sa ne lovim de balanta “+/-”. Si, deformati fiind de exercitiul din real life, incercam sa estimam cat mai exact raportul dintre cele doua pentru a vedea daca ne situam deasupra lui zero. Evaluam potentialul compromis ca sa stim daca e “asimilabil” or ba. Pana cand, mutand tot procesul asta in plan constient, realizam ca exceptionalul “celeilalte vieti” sta/statea tocmai in faptul ca nu se supune/supunea legilor obisnuite, NICIUNEIA dintre legile obisnuite. Ca nu trebuie ca ceea ce ne place/incanta/bucura/fascineaza sa vina la pachet cu ce ne place… deloc J. Mai ales daca ceea ce ne displace e “out in the open” si totusi pare sa aiba proprietatea stranie de a fi imposibil de perceput. E de inteles, absenta perceptiei se traduce probabil prin refuzul a ceea ce in real life se cheama compromis si e parte din mecanismul care tine lucrurile in miscare. Cine si mai ales de ce ar muta mecanismele perfect functionale din real life … dincoace?
Insiruirii asta de fraze probabil i se poate pune cu usurinta eticheta “disparat”. Se inscrie perfect in tabloul general, nu mi-am dorit un text elocvent cu orice pret, stiu ca in mod obisnuit nu-mi iese asa ca am asteptari realiste.
Doar ca toate astea se cereau puse in cuvinte. Pentru ca suntem animale rationale si nu putem/nu stim arde etape. Si atunci…rationam. Cantarim si cercetam…negam. Sau nu J. Cu concursul direct si nemijlocit al pauzei de evaluare (liber alese sau impuse) sau…fara.
14 septembrie 2012
11 septembrie 2012
la cafea
Dimineata de marti. Plictiseala si lipsa de chef…de orice. Pana si discutiile din jurul espressorului sunt lenese si lipsite de verv. Povestitorul de azi e si el lovit de apatia generala chiar daca se stie dator cu o relatare completa a weekendului in grup, weekend ce se anunta …salbatic… orice ar insemna asta J. Dumnezeu mi-e martor ca atunci cand vine vorba de distractie in grup nu sunt in general dornica de prea multe detalii…dar am o existenta anosta si trebuie sa ma “hranesc” cu ceva. Vietile altora sunt cateodata un surogat acceptabil. Azi n-am prea avut noroc.
Povestirea fara cine stie ce continut se apropie de incheiere:
(povestitorul dezamagit)
- Ce sa va zic, a fost boring rau… atat de nasol incat de plictiseala am ajuns sa jucam mima.
(colega plina de compasiune)
- Mima? Atat de nasol a fost? N-am mai mimat din liceu!!!
(alta colega “in curs de alipire” la gupul de dezbatere – se apropie pe ultima replica)
- Peeeeeee buneeeee?!?! Din liceu? Serios?!?! Norocoaso!!!!!!
Printre hohotele de ras se aude si replica timid-revoltata a vesnicului bulversat:
- Da’ de ce ma e norocoasa, e chiar asa nasol sa joci mima? Pe mine ma distreaza.
Poate ceva mai incolo ii face si lui cineva un desen edificator… sau ii mimeaza J.
Distractia s-a terminat… mimam cheful de munca.
10 septembrie 2012
Season incongruent
Imi place toamna, imi da o stare de bine. Bine, hai… inceputul toamnei. Cand lumina e blanda si calda si copacii sunt inca “imbracati”, cand ziua e inca indeajuns de lunga si mai lasa soarele pe cer doar cat sa ma mangaie putin atunci cand plec spre casa. Cand seara e racoroasa atat cat sa pot citi pe o banca in parc doar cu un sal aruncat pe umeri. Nu ma satur sa privesc ploile de toamna, lungi si linistite…
Dar toamna asta pare diferita. Caut in ea emotiile si senzatiile toamnelor de pana acum si regasesc doar franturi…fragmente disparate din care nu stiu sa reconstruiesc toamna pe care s-o recunosc. Toamna asta e diferita dupa o vara stranie …intr-un fel bizar si incomplet care ma face sa simt …bizar si incomplet.
9 septembrie 2012
8 septembrie 2012
moment de mandrie patriotica
